x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un pensionar a sculptat bustul lui Alexandru Ioan Cuza în zăpadă

Un pensionar a sculptat bustul lui Alexandru Ioan Cuza în zăpadă

23 Ian 2018   •   17:45
Un pensionar a sculptat bustul lui Alexandru Ioan Cuza în zăpadă
Sursa foto: Foto: stiridegalati.ro

Un pensionar de 76 ani din Galaţi, pasionat de sculptură şi desen, a realizat din zăpada dintre blocuri un bust al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, repetând isprava de anul trecut. 

Bărbatul a povestit că faţă de anul trecut acum a fost mai greu de realizat lucrarea, deoarece a fost puţină zăpadă. Glumind, pensionarul a spus că ar fi vrut să importe zăpadă din Germania sau din SUA. 

"Aş fi vrut să fac import de zăpadă din Germania, chiar din Florida, unde a fost zăpada mai mare, dar e greu. Am eliberat locurile de parcare ca să adun zăpada. M-au ajutat şi vecinii. Acum câteva ore bătea soarele, iar eu mă chinuiam să lucrez. Ne adaptăm după vreme. Fac acest lucru pentru cei care nu cunosc şi trebuie să cunoască istoria. Dacă nu ştii istorie ce poţi face cu viitorul, ce poţi ajunge? Poporul care are istorie este mai vertical, poate să spere la ceva", a declarat Petru Darie, sculptorul de ocazie. 

Pensionarul speră ca vremea să ţină cu el şi bustul lui Cuza să reziste până miercuri de Ziua Unirii Principatelor. 

"Până acum l-am tot cioplit, l-am tot aranjat. Am zis să-l aduc la adevăr cât de cât. Eu sper să nu fie prea cald, ca să reziste până mâine, de Ziua Unirii, şi să-l admire tot cartierul. Seamănă puţin şi cu Emil Constantinescu", a spus Petru Darie. 

Anul trecut, bărbatul a realizat tot din zăpada dintre blocuri bustul lui Mihai Eminescu şi o replică a statuii Cuminţenia Pământului. În continuare el intenţionează să sculpteze şi busturile preşedinţilor Donald Trump şi Vladimir Putin. 

"Ei hotărăsc soarta lumii, aşa ca să-i punem faţă în faţă, să vedem ce vrea unul, ce vrea altul. Avem şi noi personalităţi, dar ce aşteaptă nu ştiu. Trebuie să iasă ei în faţă, nu politrucii de partid", a precizat Darie. 

Pensionarul Petru Darie a lucrat ca tehnician la o fabrică de mobilă, dar a fost mereu pasionat de desen şi sculptură. AGERPRES

×
Subiecte în articol: alexandru ioan cuza bust zăpadă