x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tricolor format din 3.000 de becuri ar putea fi montat pe Muntele Tâmpa cu ocazia #CentenarulMariiUniri

Un tricolor format din 3.000 de becuri ar putea fi montat pe Muntele Tâmpa cu ocazia #CentenarulMariiUniri

23 Ian 2018   •   15:56
Un tricolor format din 3.000 de becuri ar putea fi montat pe Muntele Tâmpa cu ocazia #CentenarulMariiUniri

Un tricolor format din 3.000 de becuri roşii, galbene şi albastre ar putea fi montat pe Muntele Tâmpa pentru celebrarea Centenarului Marii Unirii, preşedintele interimar al organizaţiei municipale Braşov a PSD, Lucian Pătraşcu, anunţând, marţi, într-o conferinţă de presă, că doreşte să depună la primărie un proiect în acest sens. 

"Este un proiect pe care l-am dezbătut în cadrul grupului PSD din Consiliul Local Braşov şi urmează să depun proiectul pentru a fi prins în bugetul Braşovului pe 2018. Ne dorim ca de Centenarul Marii Unirii să desfăşurăm pe Muntele Tâmpa cel mai mare drapel din lume format din lumini şi în acest fel Braşovul să intre în Cartea Recordurilor. Din punctul meu de vedere, dacă Executivul va dori ca acest proiect să se realizeze, la Braşov vor veni foarte mulţi turişti în luna decembrie şi astfel vom putea sărbători încheierea Centenarului într-un mod foarte plăcut, în Piaţa Sfatului. Ceva asemănător există în oraşul italian Gubbio, care aprinde pe dealul de lângă oraş un pom de Crăciun din lumini. Ei îl fac din anul 1981 şi mi-a plăcut foarte mult ideea", a arătat Pătraşcu. 

Acesta a explicat că cele 3.000 de becuri vor fi montate pe suporturi de lemn, care vor fi amplasate temporar pe Muntele Tâmpa cu acordul custodelui, având în vedere că zona este declarată arie protejată. 

Luminile ar urma să fie aprinse doar în luna decembrie, după care scheletul din lemn va fi îndepărtat. 

Potrivit sursei citate, costurile acestui proiect ar fi de 100.000 de euro, din bugetul local, iar pentru realizarea proiectului este nevoie de consultarea unui arhitect care va spune exact unde se poate amplasa steagul luminos. 

"Orice proiect se poate realiza dacă Primăria doreşte. Bani la buget sunt suficienţi. Eu cred că numărul turiştilor ar creşte cu 30%, dacă ştim să-l promovăm", a mai spus Lucian Pătraşcu 

Tot pentru sărbătorirea Centenarului, consilierul local Gabriela Urse a propus organizarea, timp de zece zile, a unui Festival de Film Istoric Românesc, în luna iunie. 

"Ne dorim proiectarea de filme istorice în cele mai frecventate zone ale municipiului reşedinţă, Piaţa Sfatului, Piaţa Sfântul Ioan şi într-o zonă comercială a oraşului. Ne dorim ca Executivul primăriei, dar şi colegii noştri din Consiliul Local să sprijine acest proiect. Costurile nu sunt foarte mari. Vom încerca să atragem şi Televiziunea Română în acest proiect", a declarat Gabriela Urse. AGERPRES

×
Subiecte în articol: #CentenarulMariiUniri