x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Violator, căutat cu câinii de urmă după ce a abuzat o tânără de 19 ani

Violator, căutat cu câinii de urmă după ce a abuzat o tânără de 19 ani

30 Mai 2017   •   12:58
Violator, căutat cu câinii de urmă după ce a abuzat o tânără de 19 ani
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

O tânără din localitatea Dej a avut ghinionul să se intersecteze cu un individ care a mai fost condamnat pentru viol.

Femeia trebuia să meargă la muncă, la o fabrică din Jucu, însă pierduse autobuzul care o ducea acolo astfel că a făcut autostopul.

Șoferul a dus-o apre Jucu, însă la câțiva kilometri înainte de fabrică, individul a deviat pe un drum lăturalnic, a violat-o pe tânără după care a dus-o la destinație nu înainte de a o amenința că o va bate dacă îl va reclama la poliție.

În scurt timp, oamenii legii au intrat în alertă și au început căutările acestuia. Din descrierea fetei, polițiștii au reușit să îl identifice.

Pentru căutarea acestuia, polițiștii au adus un câine de urmă de la Serviciul Criminalistic din Cluj-Napoca, care a cercetat întreaga zonă din apropierea locului în care fata s-a urcat în mașina suspectului. Oamenii legii împreună cu jandarmii și câinele de urmă au scotocit și Pădurea Bungar, pentru a fi siguri că suspectul nu se ascunde în vegetația de acolo. Alte echipaje de poliție au efectuat filtre la intrările și ieșirile din oraș, verificând autoturismele care tranzitau șoseaua națională, dar nici până la această oră nu au reușit să îl prindă.

Acesta riscă să ajungă din nou după gratii pentru viol și lipsire de libertate.

De asemenea, polițiștii le recomandă cetățenilor să nu se urce în mașinile persoanelor necunoscute, mai ales dacă doresc să călătorească singuri.

Sursa: dejeanul.ro

×