x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vrancea: Cinci tineri reţinuţi pentru pornografie infantilă şi viol

Vrancea: Cinci tineri reţinuţi pentru pornografie infantilă şi viol

12 Oct 2017   •   15:51
Vrancea: Cinci tineri reţinuţi pentru pornografie infantilă şi viol

Cinci tineri suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi viol au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT şi prezentaţi Tribunalului Vrancea cu propunerea de arestare preventivă. 

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, remis joi AGERPRES, în luna februarie a.c., cei cinci inculpaţi, Leahu Petrică, Hulea Ionuţ, Popa Denis-Adrian, Pîslaru Daniel-Cătălin şi Doroftei Adrian-Marian, ar fi constrâns, prin ameninţări şi acte de violenţă, o minoră în vârstă de 13 ani să întreţină raporturi sexuale cu ei, raporturi care au fi fost filmate cu un telefon şi postate pe o reţea de socializare. 

Tinerii, cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani, au fost reţinuţi miercuri pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, complicitate la viol, pornografie infantilă şi lipsire de libertate în mod ilegal şi au fost prezentaţi joi Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vrancea şi luptători ai Serviciul pentru Acţiuni Speciale - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, se arată în documentul citat. 

Legat de acest caz, Inspectoratul General al Poliţei Române precizează, într-un comunicat de presă, că poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au efectuat, în data de 11 octombrie, cinci percheziţii domiciliare în municipiul Focşani, în oraşul Odobeşti şi în comuna Câmpineanca, la locuinţele inculpaţilor, în urma cărora au fost ridicate telefoane mobile şi sisteme informatice. 

×