x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 775 de amenzi, în ultimele 24 de ore, pentru încălcarea măsurilor de prevenire a efectelor pandemiei de COVID-19

775 de amenzi, în ultimele 24 de ore, pentru încălcarea măsurilor de prevenire a efectelor pandemiei de COVID-19

08 Ian 2022   •   15:00
775 de amenzi, în ultimele 24 de ore, pentru încălcarea măsurilor de prevenire a efectelor pandemiei de COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) informează că poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 775 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 189.100 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.

Încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165, operaţionalizat de Ministerul de Interne, apelurile fiind preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificare, precizează GCS.

×