x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A vrut să vină în România ca să vâneze vampiri! TOP 10 al celor mai BIZARE cereri de viză din ultimele 12 luni

A vrut să vină în România ca să vâneze vampiri! TOP 10 al celor mai BIZARE cereri de viză din ultimele 12 luni

11 Iul 2013   •   14:12
A vrut să vină în România ca să vâneze vampiri! TOP 10 al celor mai BIZARE cereri de viză din ultimele 12 luni

Vânătoarea de vampiri în România, aducerea dansului flamenco pe străzile din Norwich sau prestarea de servicii de zombie în Regatul Unit reprezintă unele dintre cele mai ciudate motivaţii care însoţesc solicitările de viză formulate în cursul anului trecut. Potrivit site-ului GlobalVisas.com, pe primul loc în topul ciudăţeniei solicitărilor de vize se află un bărbat sud-african care a explicat că îşi doreşte să se stabilească în România pentru a munci ca vânător de vampiri.

"Întâlnim motive destul de neobişnuite în aplicaţiile pentru vize. Unele sunt chiar surprinzătoare. Unele se referă chiar şi la practici ilegale, motiv pentru care sfătuim candidaţii să consulte legislaţia ţărilor unde vor să se stabilească înainte de a aplica pentru viză", a declarat pentru Huffington Post Liam Clifford de la GlobalVisas.

Top 10 al celor mai neobişnuite cereri de viză din ultimele 12 luni:

1: Un bărbat sud-african a aplicat pentru a obţine o viză europeană susţinând că-şi doreşte să meargă în România pentru a trăi din vânătoarea de vampiri.

2: Un bărbat brazilian a aplicat pentru viză în Regatul Unit al Marii Britanii explicând că doreşte să aducă dansul flamenco pe străzile din Norwich. El susţinea că este profesor de dans.

3: O femeie din Rusia era în căutarea unei vize europene pentru a munci pe străzi ca prostituată, în Olanda.

4: Un îmbălsămător susţine că doreşte să-şi aducă cunoştinţele privind pregătirea trupurilor decedate pentru înmormântare din Mexic în Spania. Ulterior s-a aflat că acesta avea "un vast cazier penal" aşa că viza i-a fost refuzată.

5: Un alt aplicant care conduce o pirogă în ţara sa de origine, Mali, a susţinut că doreşte să-şi transfere măiestria de barcagiu pe canalele din Veneţia, după ce i-a văzut pe gondolierii veneţieni la televizor.

6: Un degustător de hrană de câini dorea să-şi transfere vocaţia din Marea Britanie în SUA.

7: Un filipinez a recunoscut deschis în solicitarea de viză că doreşte să scape de autorităţile din ţara sa şi să se alăture familiei din Australia.

8: Un "model de picioare" a aplicat pentru viza dorind să se mute din Franţa în SUA unde munca de model de picioare ar fi la mare căutare.

9: O femeie a aplicat pentru viză de Marea Britanie susţinând că a obţinut o slujbă sezonieră de zombie, după ce s-a prezentat la un interviu în timpul unei vacanţe în Marea Britanie.

10: Un peruan a aplicat pentru o viză europeană pentru a tunde alpaca (Lama pacos, sau pako - un animal ierbivor originar din Anzii Cordilieri înrudit cu cămila) în timpul sezonului de tundere a acestor animale.

×