x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident rutier soldat cu şase persoane rănite, dintre care trei grav

Accident rutier soldat cu şase persoane rănite, dintre care trei grav

28 Sep 2019   •   11:45
Accident rutier soldat cu şase persoane rănite, dintre care trei grav

Un accident rutier soldat cu şase persoane rănite, dintre care trei grav, a avut loc vineri seara, pe Centura ocolitoare a municipiului Caransebeş, a anunţat, sâmbătă, IPJ Caraş-Severin.

În accident au fost implicate două autovehicule. Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani din judeţul Timiş, în timp ce conducea un autoturism dinspre Timişoara către Orşova, ar fi efectuat o depăşire neregulamentară, intrând în coliziune frontală cu o maşină care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un tânăr de 22 de ani din judeţul Gorj, a precizat sursa citată.

"În urma impactului a rezultat rănirea gravă a trei persoane şi rănirea uşoară a altor trei, în total şase victime (două femei şi patru bărbaţi) din ambele autovehicule, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Primul conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar celui de-al doilea i s-au recoltat mostre biologie pentru stabilirea alcoolemiei", a informat IPJ Caraş-Severin.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident caras-severin