x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident TERIBIL la Arad. Două motociclete au fost spulberate de un TIR

Accident TERIBIL la Arad. Două motociclete au fost spulberate de un TIR

02 Aug 2015   •   18:41
Accident TERIBIL la Arad.  Două motociclete au fost spulberate de un TIR
Sursa foto: Orientaly/Getty Images/iStockphoto

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în județul Arad, circulația auto pe DN7 a fost reluată, pe un fir alternativ. Din cauza unui accident rutier în care au fost implicați doi motocicliști și un autotren, traficul fusese oprit pe ambele sensuri în zona localității Petriș.

O motocicletă cu numere de Ungaria pe care se aflau un bărbat şi o femeie a intrat în coliziune cu un autotren înmatriculat în Bulgaria. Bărbatul de pe motocicletă este în stare gravă şi a fost preluat de ambulanţa Săvârşin şi transportat la Spitalul Judeţean Arad, iar pentru femeie a fost solicitat elicopterul SMURD. Un al treilea bărbat care îi însoţea, pe o altă motocicletă, s-a ales cu fracturi multiple în urma accidentului, fiind preluat de paramendicii SMURD Birchiş. Pentru că din rezervorul autotrenului curgea combustibil, la faţa locului se află şi pompierii de la Birchiş cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru asigurarea zonei. Circulaţia rutieră este blocată în zona producerii accidentului.

Traficul era, potrivit presei locale, foarte intens pe mai multe segmente ale DN7, precum între Pecica și Arad, pe Centura Aradului, între Vladimirescu și Sâmbăteni, în zona Lipova și pe alte câteva porțiuni de pe Valea Mureșului, unde se circulă bară la bară.

Majoritatea mașinilor au numere străine, în special de Germania, Italia, Franța, Spania și Austria, ocupanții fiind români care muncesc în străinătate și care revin în țară pentru petrecerea concediului alături de familii, potrivit Romania TV.

Potrivit Poliției de Frontieră Arad, doar prin vămile Nădlac I (DN7) și Nădlac II (autostrada A1) au intrat în țară, de sâmbătă seară și până duminică dimineață, aproximativ zece mii de persoane, mai mult decât dublu față de zilele obișnuite.




 

×
Subiecte în articol: accident