Adrian Năstase, a doua condamnare politică

Completul negru, condus de judecătorul Ionuţ Matei, îl retrimite pe Adrian Năstase în închisoare.
Decizia în recursul de la Înalta Curte înăspreşte pedepsele pentru fostul premier, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, după ce instanţa de fond îl absolvise de această acuză. Trei dintre cei cinci judecători de la recurs pronunţaseră condamnarea lui Năstase în alte procese – “Trofeul Calităţii” şi “Mătuşa Tamara” – aşa încât obiectivitatea instanţei este sub semnul unei grave suspiciuni.
Ziua condamnării ritualice a fost bine regizată de teatrul de sunet şi umbre de la Cotroceni. Pronunţarea fusese amânată dinainte de Crăciun, să nu se facă nici o conexiune cu executarea cuplului Ceauşescu; se aştepta Boboteaza şi scena plină. Băsescu şi-a făcut pentru luni 6 ianuarie un program public de mare expunere – dimineaţă la postul de casă, apoi în fruntea bucatelor la CSM, în şedinţa de bilanţ şi alegeri pentru noua conducere. Bilanţ sinistru, îmbogăţit pentru băsişti cu o nouă sacrificare: Năstase, adversarul politic al lui Băsescu, condamnat şi trimis a doua oară în puşcărie.
Începutul ultimului an de mandat la preşedinţia ţării a lui Băsescu Traian se arată sumbru. Preşedintele demis de facto în 2012 devine mai fioros şi mai periculos ca niciodată pentru democraţie. Năstase şi familia lui plătesc greu conflictul politic cu Băsescu, transformat în condamnări cu ani grei de puşcărie. Urmează şi alte condamnări anunţate de la Cotroceni cu mult înainte. Băsescu prevestea că 2014 va fi un an al luptei Justiţiei cu Politicul. Devine clar că mesajul de Anul Nou însemna în logica dictatorială folosirea Justiţiei pentru eliminarea adversarilor politici.
Primul pe ordinea de zi a fost bifat.

Livia Stanciu, la ora de bilanţ pe 2013 a CSM, se autoevalua triumfalist: “Colegii noştri şi-au depus cu dăruire toate eforturile, cu bună credinţă, în scopul aflării adevărului judiciar”.
Limba perfectă de lemn negeluit a celei care conduce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să acopere suspiciunile care planează asupra unor decizii importante ale justiţiei de la instanţa supremă. În timp ce forumul magistraţilor, devenit în ultimi ani o instituţie compromisă prin subordonarea ei totală cuplului bielă-manivelă Băsescu-Macovei îşi făcea disciplinat temele, Înalta Curte ţinea încă la secret sentinţa la recursul în procesul “Zambaccian”.
Este doar unul dintre dosarele catalogate “politic” care l-au hărţuit de un deceniu pe Adrian Năstase. Tocmai “adevărul judiciar” invocat de Livia Stanciu lipseşte din pachetul de decizii ale judecătorilor care l-au judecat pe Adrian Năstase. Miza în acest ultim proces era uriaşă: o achitare l-ar fi absolvit pe Năstase de învinuirile aduse de DNA. S-ar fi ridicat însă imediat întrebarea – de ce au cheltuit procurorii peste un milion de euro doar ca să-l înfunde pe Năstase?
“Probe” adunate de “papicii” lui Morar de-a lungul celor zece ani de anchete nu stăteau în picioare în faţa unei judecăţi drepte. Adevărul judiciar este însă altul faţă de adevăr şi bunul simţ atunci când completul de fond este condus de “judecătorul Cămătarilor”. Un comportament abuziv, jignitor în timpul şedinţelor faţă de cei aflaţi în proces anunţa că Ionuţ Matei, şeful completului de la ICCJ, are mandat de killer.
Pentru recurs avocaţii au revenit cu noi argumente, mai apăsat expuse pentru a demonstra că probele acuzării sunt fie netemeinice, fie chiar ilegale sau de-a dreptul falsuri.

Probe virusate
Avocatul Ion Cazacu preciza într-un interviu pentru Jurnalul Naţional:
“Adrian Năstase este acuzat de şantaj care este probat cu două înregistrări ambientale din 13 şi 14 martie 2006. Octavian Creţu a fost dotat de DNA cu aparatură de înregistrare, a venit în biroul lui Adrian Năstase de la Camera Deputaţilor cu scopul vădit să-l provoace, să facă declaraţii care să fie folosite de procurori. La data în care s-au produs aceste convorbiri, înregistrările nu erau introduse ca mijloace de probă în Codul de procedură penală. Ele au fost introduse în Cpp doar la insistenţele Monicăi Macovei, care era ministrul Justiţiei, după circa un an de la data înregistrării de la Parlament din biroul preşedintelui Camerei. Aşadar, ele au fost autorizate de lege după un an de la efectuare. Am susţinut în faţa instanţei că procedeul era astfel ilegal la momentul respectiv, în martie 2006, şi ca atare proba nu poate fi admisă.
Un alt aspect foarte important care pune aceste înregistrări în afara probatoriului. Expertiza criminalistică este făcută doar de experţi care sunt incluşi în sistemul Ministerului Justiţiei, a căror independenţă faţă de părţile din proces poate fi pusă în dubiu. Chiar şi aşa expertul oficial care a făcut raportul asupra înregistrărilor a constatat că nu sunt autentice şi nici reale. Echipamentul tehnic din dotarea lui Octavian Creţu nu era conform, iar suporţii înregistrărilor nu erau originali. Ca atare, expertul a catalogat că aceste înregistrări nu sunt reale şi nu sunt autentice.
Am solicitat instanţei de recurs să scoată aceste probe, să se bazeze în judecare pe declaraţiile celor implicaţi în proces, declaraţii scrise date în faţa procurorilor. Instanţa de fond a respins aceste obiecte prezentate de DNA dar în motivarea acuzaţiei de şantaj s-a folosit de conţinutul înregistrărilor, considerate nereale, şi posibil lucrate în laborator, deci virusate.

Importuri din China
Procurorii au luat în considerare o serie de înscrisuri produse de consulul Păun şi de firma lui Sechelariu care s-a ocupat de construirea apartamentului din Zambaccian. Instanţa de fond a considerat că devizele, facturile, declaraţiile de import ale constructorului se referă doar la acest apartament. Or, cantităţile de materiale, de obiecte sanitare, depăşesc mult logica unei asemenea construcţii, acoperind necesarul ridicării unui hotel. O sută de bideuri, o sută de wc-uri, 20 de tone de piatră de râu ar fi fost importate din China pentru apartamentul familiei Năstase, ceea ce este absurd.

Dolarii inventaţi
Povestea dolarilor utilizaţi înainte de a fi puşi în circulaţie de Trezoreria SUA reprezintă proba care a aruncat în derizoriu acest dosar. Cum au mai motivat procurorii această probă fabricată evident?
Păun a adus aceşti bani din China, spunând iniţial că toţi provin de la familia Năstase. Apoi, văzându-se în situaţia penibilă de care aminteaţi, a spus că a încurcat banii, că mulţi proveneau din economiile lui personale.
Instanţa de fond nu şi-a pus întrebarea cum un funcţionar public a economisit într-un timp scurt 50.000 de dolari. La verificarea acestor bancnote am constatat alte aspecte de neexplicat. Seriile acestor bani sunt consecutive, iar pachetele de bancnote nu poartă ştampila băncii, conform procedurii. Faptul că banii consideraţi că provin de la familia Năstase în 2004 au fost puşi în circulaţie în 2005 şi 2006, după data tipărită pe bancnote, nu i-a mirat deloc pe judecătorii instanţei de fond. Păun nu a răspuns la aceste întrebări care ţin de o logică minimă.

Şantajul ca instrument juridic
Argumentele, faptele au fost aruncate la coş de judecătorii cu logica orbită de frică. Spaima de a fi consideraţi că au favorizat infractorul – teribila armă de şantaj a DNA împotriva judecătorilor care “îndrăznesc” să-i contrazică pe procurori.
Năstase merge spre locul de detenţie ca un om liber; cu superioritatea nevinovatului supus iar unei mari nedreptăţi.  Băsescu rămâne cu rânjetul unei noi ticăloşii executate cu mâna altora. Justiţia suferă o înfrângere ruşinoasă în ziua de Bobotează.