Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"O Povestea cu cafea, cola si vin din 1990. Sau cum poți deveni paranoic după mineriada", un articol bizar semnat de Gabriel Liiceanu in Revista22.
Editorialul lui Liiceanu aduce in dezbatere problema unei adevarate paranoia, instalate pe fondul suspiciunii si a neincrederii, a fricii individului abia scapat dintr-un sistem represiv, in care chiar si asumarea unei libertati minore putea provoca efecte imprevizibile.
In textul amintit, Gabriel Liiceanu povesteste ca imediat dupa mineriada din ‘90, insotit de Andrei Plesu, a acceptat invitatia de a discuta cu directorul SRI din acel moment, Virgil Magureanu, in biroul acestuia din urma.
Macinat de suspiciunea ca ar putea fi otravit, Liiceanu spune ca a mers totusi la intalnirea din biroul lui Magureanu pentru a-i cere sefului SRI manuscrisele lui Constantin Noica, confiscate de Securitate in 1958.
Atunci cand directorul SRI i-a oferit ceva de baut, Liiceanu a simtit ca suspiciunea sa se transforma in realitate.
'Fii atent, dacă ne dă cafea sau orice altceva, eu nu beau.' '– Ce, ai înnebunit?' apucă să-mi arunce Andrei şi intrăm (...) Extrem de curtenitor, ne întreabă dacă bem o cafea. '– Hait!', îmi zic. Apoi tușesc, îmi dreg vocea și răspund: '– Nu, mulţumesc, tocmai am băut la birou'. '– Trei cola atunci' spune Măgureanu către fata care aştepta în uşă. Îl privesc semnificativ pe Andrei, care-mi face semn discret că nu sunt în toate minţile", scrie Liiceanu în Revista 22.
Mai departe, Liiceanu povesteste ca, intr-un moment de neatenție al lui Magureanu, a schimbat paharul sau cu cel al directorului SRI, iar starea de paranoia s-a accentuat cand a observat că seful Serviciului nu s-a atins de bautura pe tot parcursul discutiilor.
"Simt cum neliniștea crește în mine. '– El de ce nu bea?' îl întreb agasat pe Pleşu, când Măgureanu se ridică şi iese o clipă din birou. '– Pentru că e profesionist, îmi şopteşte Pleşu. Pesemne că toate paharele sunt otrăvite, dar el oricum nu se atinge de al lui. Înțelegi? E, la scenariul ăsta nu te-ai gândit...'Într-adevăr, nu mă gândisem. '– Crezi că murim până diseară? îl întreb. Hai să ne cărăm mai repede de aici, pentru că aş prefera să mor acasă.' I-am smuls lui Măgureanu, înainte de a pleca, promisiunea că va căuta în arhive manuscrisele Noica. Dar nu prea îmi mai ardea de nimic", scrie Liiceanu.
Si pentru ca orice poveste are o morala, Liiceanu isi incheie expunerea povestind o alta intamplare, despre cum a testat un mai multe sticle de vin, primite cadou, chiar pe colegii sai de la Grupul pentru Dialog Social.
"Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La câteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă,'„din partea domnului director', o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învârtit în jurul lădiței câteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întâlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins. Apoi au trecut zilele și am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unu. Am oftat ușurat. Pleșu avusese dreptate: eram paranoic", a inchis ostilitatile sale cu paranoia Gabriel Liiceanu.
"Numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unu", o glumita stupida care a incununat usurarea lui Gabriel Liiceanu, indepartat acum de momentele acelea pe care le marturiseste pline de paranoia, dar inca acelasi om, care, cu constiinta curata, spune ca a fost gata sa fie provocatorul si martorul agoniei colegilor sai.
Atentie la paharul lui Liiceanu, chiar daca nu este otravit, e plin de angoasele unuia care e gata sa te sacrifice fara cea mai mica remuscare pentru binele propriu Otrava era de mult timp in pahar, acolo a pus-o chiar Liiceanu, nu vi se pare?
