x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenție șoferi: Restricţii de trafic în weekend pentru mai multe evenimente sportive

Atenție șoferi: Restricţii de trafic în weekend pentru mai multe evenimente sportive

23 Oct 2019   •   12:39
Atenție șoferi: Restricţii de trafic în weekend pentru mai multe evenimente sportive

Traficul rutier va fi restricţionat în acest weekend, în mai multe zone din Capitală, pentru desfăşurarea în bune condiţii a unor evenimente sportive.


*** Sâmbătă, Federaţia Română de Ciclism organizează "Bucureşti MTB Race".

Traficul rutier va fi restricţionat între orele 7,00 - 18,00, pe Splaiul Unirii, segmentul cuprins între Pasajul Mihai Bravu şi şos. Vitan-Bârzeşti, sensul de mers dinspre Pasajul Mihai Bravu către şos. Vitan-Bârzeşti şi pe str. Glădiţei, informează Brigada Rutieră a Capitalei, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Sunt recomandate următoarele rute ocolitoare:
- şos. Mihai Bravu - Pasajul Mihai Bravu - Calea Văcăreşti - şos. Olteniţei - şos. Vitan-Bârzeşti - Splaiul Unirii;
- Splaiul Unirii - şos. Mihai Bravu - Calea Vitan - Splaiul Unirii.

*** Tot sâmbătă, Asociaţia Club Sportiv AMC Racing va organiza evenimentul sportiv "SuperRally powered by Superbet".

Conform Brigăzii Rutiere, pentru buna desfăşurare a evenimentului se va restricţiona traficul rutier între orele 00.00 - 22.00, pe bd. Regele Mihai I - segmentul cuprins între Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Presei Libere, sensul de mers către Piaţa Presei Libere - locală - fără a fi afectat traficul rutier în cele două intersecţii.

*** Duminică este programat evenimentul sportiv "Bucharest Urban Atheltics", pe şos. Kiseleff.

Circulaţia rutieră va fi restricţionată după cum urmează:
- între orele 6,00 - 14,00 - pe şos. Kiseleff, segmentul cuprins între str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei;
- între orele 7,30 - 14,00 - pe şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei.

Ca rută ocolitoare se recomandă: şos. Kiseleff - Piaţa Arcul de Triumf - bd. Constantin Prezan - bd. Aviatorilor - Piaţa Victoriei.

XXX

BPR solicită conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri, iar în intervalele orare cu restricţii să evite deplasarea în aceste zone. Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: restricţii de trafic