x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Ninsori şi viscol la vest de Dunăre

Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Ninsori şi viscol la vest de Dunăre

28 Dec 2014   •   19:39
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Ninsori şi viscol la vest de Dunăre

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Ungariei cu privire la prelungirea atenţionării de călătorie emise de către Inspectoratul ungar de meteorologie care menţine în vigoare codul galben şi pentru data de 29.12.2014.

Astfel, se vor înregistra ninsori şi viscol în judeţele din sudul şi sud-vestul Ungariei (Baranya, Bács-Kiskun, Csongrád, Somogy, Tolna, Vas şi Zala), unde se aşteaptă formarea de troiene, iar rafalele de vânt pot atinge viteze de până la 75 km/oră.

În judeţele situate în vestul, sudul şi estul ţării a fost emis cod galben de vânt (Borsod-Abaúj-Zemplén, Fejér, Győr-Moson-Sopron, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg, Vas, Veszprém şi Zala) şi viscol (Békés, Győr-Moson-Sopron şi Veszprém). În aceste zone se aşteaptă viteze ale vântului în rafală de până la 70 km/oră, cu posibilitatea de formare a troienelor.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc cu autovehiculele personale să adapteze viteza la condițiile meteorologice și de drum şi să manifeste prudenţă.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se deplasează pe teritoriul Ungariei să consulte pagina de internet www.mae.ro pentru informaţii actualizate, precum şi alte site-uri de specialitate (http://www.met.hu/idojaras/elorejelzes/).

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile oferite prin intermediul aplicaţiei pe telefonul mobil și tabletă “Călătoreşte în siguranţă”, a serviciului de alertă prin SMS aferent campaniei de informare “Un SMS îţi poate salva viaţa!” și prin consultarea “Ghidului de călătorie pentru sărbătorile de iarnă 2014”  disponibil pe întreaga perioadă a sărbătorilor.
.
      






×