x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autostrada A2, închisă circulației rutiere după ora 19:00!

Autostrada A2, închisă circulației rutiere după ora 19:00!

17 Ian 2017   •   18:55
Autostrada A2, închisă circulației rutiere după ora 19:00!

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează participanții la trafic că, începând cu ora 19:00, autostrada A2 va fi închisă circulației rutiere.

Decizia de închidere a fost luată împreună cu Poliția Rutieră, din cauza viscolului și a vizibilității extrem de reduse, spre zero, care odată cu căderea nopții pot ridica probleme serioase în timpul deplasării conducătorilor auto.

Menționăm că este absolut necesar ca toți conducătorii auto să respecte indicațiile și recomandările Poliției Rutiere, precum și restricțiile instituite și să evite deplasările în zonele afectate de codul galben de viscol și ninsori.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/ cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.

×