x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bilanț COVID-19: 3.432 de cazuri noi. 54 decese. Totalul a ajuns la 799.164 de persoane infectate

Bilanț COVID-19: 3.432 de cazuri noi. 54 decese. Totalul a ajuns la 799.164 de persoane infectate

27 Feb 2021   •   12:59
Bilanț COVID-19: 3.432 de cazuri noi. 54 decese. Totalul a ajuns la 799.164 de persoane infectate

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate în România 3.432 de cazuri noi de Covid-19 și 54 de decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus, transmite GCS.

Au fost confirmate, în total, 799.164 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 738.569 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.432 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 638 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În total, 20.287 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Au fost raportate 54 de decese (29 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.

50 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.832. Dintre acestea, 997 sunt internate la ATI.

Până sâmbătă, la nivel național, au fost prelucrate 6.009.706 teste RT-PCR și 296.110 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.341 de teste RT-PCR (12.856 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.485 la cerere) și 7.804 teste rapide antigenice.

Mediafax

×
Subiecte în articol: bilant covid