x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Carmen Dan: Copiii sunt cei care merită întreaga noastră atenţie

Carmen Dan: Copiii sunt cei care merită întreaga noastră atenţie

01 Iun 2018   •   16:35
Carmen Dan: Copiii sunt cei care merită întreaga noastră atenţie

Copiii sunt cei care merită întreaga noastră atenţie, a afirmat vineri ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

"'Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa!'. Asta spune maestrul Horaţiu Mălăele. Eu cred că putem să ne bucurăm de el, chiar dacă nu mai avem o vârstă fragedă. Pentru că astăzi vedem copilăria prin ochii inocenţi ai celor mici care ne aduc aminte tot timpul că viaţa este frumoasă, vă îndemn să vă bucuraţi de ceea ce ne-a fost dat, de viaţă, de ani şi de copii! Petreceţi această zi în compania unui suflet mic, iar el vă va face să vă simţiţi mari. Oferiţi puţin din puţinul timp liber şi o să primiţi în schimb înzecit! Copiii sunt cei care merită întreaga noastră atenţie!", a scris Carmen Dan pe Facebook.

Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Carmen Dan