x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Carmen Dan, de Ziua Eroilor: Datorită lor putem sărbători anul acesta Centenarul Marii Uniri

Carmen Dan, de Ziua Eroilor: Datorită lor putem sărbători anul acesta Centenarul Marii Uniri

17 Mai 2018   •   10:16
Carmen Dan, de Ziua Eroilor: Datorită lor putem sărbători anul acesta Centenarul Marii Uniri

Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis, joi, cu ocazia Zilei Eroilor, un mesaj prin care îşi exprimă recunoştinţa şi respectul faţă de eroii neamului pentru că au făcut sacrificiul suprem în numele valorilor, principiilor şi idealurilor naţionale, pentru viitorul şi stabilitatea României. 

"Ei ne-au marcat istoria şi datorită lor putem sărbători, anul acesta, Centenarul Marii Uniri. Se cuvine să ne plecăm fruntea cu respect în faţa memoriei noastre naţionale pentru că, întotdeauna, prezentul este dator trecutului şi îndatorat viitorului. Deloc întâmplător, Ziua Eroilor este legată de sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, când celebrăm biruinţa vieţii asupra morţii. Trăim pentru că strămoşii noştri au crezut în noi şi, la rându-ne, avem obligaţia să credem în generaţiile viitoare", afirmă Carmen Dan

Carmen Dan subliniază că "cea mai bună lecţie pe care istoria ne-o dă (...) este puterea exemplului", iar sacrificiile înaintaşilor reprezintă "dovada datoriei împlinite" şi un model demn de împărtăşit copiilor noştri. 

"Este cutremurătoare sintagma "Căzut la datorie!". Însemnătatea ei profundă îndeamnă la modestie şi respect, indiferent dacă eroii sunt strămoşii noştri sau contemporani cu noi. Militarii, poliţiştii, jandarmii, pompierii, poliţiştii de frontieră sau piloţii MAI care şi-au pierdut viaţa în executarea misiunilor sunt români care au crezut în jurământul depus faţă de ţară, l-au respectat şi l-au onorat fără rezerve. Dragi români, în această zi sfântă, să vărsăm o lacrimă de recunoştinţă şi preţuire pentru eroii noştri din toate locurile şi din toate timpurile, cunoscuţi sau necunoscuţi, care şi-au jertfit viaţa pe altarul patriei! Să le păstrăm vie memoria şi să avem, veşnic, un loc pentru ei în sufletele noastre", a mai adaugat Carmen Dan.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Carmen Dan ziua eroilor