x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Matei - Aurica Matei, pe ultimul drum

Cazul Matei - Aurica Matei, pe ultimul drum

de Andreea Cascaval    |    Petru Zoltan    |    29 Ian 2007   •   00:00
Cazul Matei  -  Aurica Matei, pe ultimul drum

Neciu, Soferul vinovat, va fi acuzat de omor deosebit de grav. Aurica Matei a fost ingropat crestineste sambata, dupa 54 de zile, la cimitirul ortodox din orasul Popesti-Leordeni. Drama familiei Matei a scos la iveala incompetenta unor politisti obisnuiti sa isi petreaca timpul in birourile calde pe care le conduc. Mariana Matei ii va da pe politisti in judecata.

Aurica Matei a fost accidentat de un autotractor condus de Victor Neciu la data de 4 decembrie, in timp ce se intorcea de la serviciu, in zona abatorului Glincarn. Victor Neciu, ajutat de fiul lui, Valentin Neciu, si de inca un angajat al acestora, l-a suit pe Aurica in cabina masinii. De atunci, Aurica a fost declarat disparut. Unul dintre martorii prezenti la fata locului a anuntat verbal un echipaj de politie de la Postul Glina cu privire la accident. Nu s-au miscat deloc. La insistentele sotiei lui Aurica Matei, politistii ilfoveni au inceput o ancheta la cinci zile dupa producerea accidentului. Timp de o luna, politistii, condusi de comisarul-sef Florin Trosca, aveau la dosar informatii contradictorii si imprecise. Victor Neciu s-a ascuns mai bine de o luna. Mai mult, nu a vorbit cu nimeni despre crima pe care a comis-o. Cu ajutorul SRI, politistii l-au gasit pe Victor Neciu. Ii furase lui Aurica telefonul mobil, pe care i l-a facut cadou sotiei, apoi fiicei lor. Aurica a fost gasit dupa 50 de zile intr-o rapa pe malul Raului Arges, acoperit cu haine si maracini, dupa ce Victor Neciu si-a recunoscut vinovatia. Neciu i-a condus pe anchetatori la locul in care l-a ascuns pe Aurica.

Drama. Aurica Matei a fost ingropat crestineste sambata la cimitirul din orasul Popesti-Leordeni. A fost condus pe ultimul drum de familie si prieteni, care i-au fost alaturi de-a lungul vietii. In biserica, Mariana Matei, sotia lui Aurica, lasa ca lacrimile sa-i cada pe cosciugul de lemn. De-a lungul ceremoniei bisericesti, Mariana a lesinat de cateva ori. Dupa ce preotul si-a terminat slujba in cimitir, Mariana Matei a pus capul din nou pe cosciug, implorandu-i pe gropari: "Mai lasati-l un pic. Nu il bagati in groapa". Isi jelea sotul si il intreba: "Cui ne lasi acum? De ce a trebuit sa ne parasesti?". Disperata, a vrut sa isi urmeze sotul in groapa, dar rudele, aflate in preajma, au reusit sa o tina pe loc. In timp ce se zbatea si incerca sa scape din stransoarea rudelor, Mariana a lesinat in fata mormantului. A cazut in genunchi. Sase barbati prezenti la inmormantare au scos-o imediat din cimitir pe brate.

Sustinere. Colegii si profesorii lui Daniel Matei, in varsta de 17 ani, fiul cel mare al lui Aurica, au tinut sa fie alaturi de acesta. Insotit de doi colegi, se strecura printre multimea stransa pe strada. Vecini, prieteni de familie, toti au tinut sa fie alaturi de familia indurerata. Colegii lui Daniel, in semn de afectiune, i-au adus o coroana de flori. L-au insotit peste tot. In Biserica, Daniel statea pe un scaun, iar colegii - langa el ca niste ingeri pazitori. Cu privirea pierduta asculta slujba preotului. Din cand in cand mai arunca cate o privire catre cosciugul in care se afla tatal sau. Toata ziua, Paul Matei, care are 5 ani, si-a cautat prin multime un prieten de joaca. Dupa cateva cautari, dezamagit, s-a retras singur in spatele casei. Degeaba au incercat ceilalti copii prezenti sa-i faca pe plac. Nu mai vorbea cu nimeni. Voia sa fie singur. In seara de Anul Nou, nu a avut liniste deloc. Plangea dupa tatal lui: "Tati, unde esti?".
Demisia!
Politia Ilfov a inceput ancheta la data de 9 decembrie. In primele declaratii politistii din Glina si din Popesti-Leordeni au afirmat ca accidentul s-a produs la data de 5 decembrie. La o luna dupa accident, seful Politiei Ilfov, Florin Trosca, a trimis un comunicat ca reactie la dezvaluirile din Jurnalul National, in care sustinea ca accidentul a avut loc la data de 4 decembrie. Din comunicat reiese ca Aurica Matei nu a mai fost vazut de la data de 5 decembrie. La acea data Florin Trosca nu era convins nici macar de existenta accidentului. Mariana Matei, sotia victimei, asteapta sa i se faca dreptate de catre autoritatile competente. In acest sens, ea ii va actiona in judecata pe politistii ilfoveni.

×
Subiecte în articol: observator neciu aurică matei aurică matei