x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ce spune Ludovic Orban despre accidentul rutier în care a fost implicat ministrul Transporturilor

Ce spune Ludovic Orban despre accidentul rutier în care a fost implicat ministrul Transporturilor

07 Sep 2020   •   13:52
Ce spune Ludovic Orban despre accidentul rutier în care a fost implicat ministrul Transporturilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Ludovic Orban a declarat că un demnitar nu are dreptul să solicite echipajului de la Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) care îl însoţeşte niciun fel de ritm de deplasare. Precizările vin în contextul accidentului rutier în care a fost implicat, săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

El a mai spus că, potrivit legii, demnitarul trebuie să comunice destinația și ora la care trebuie să ajungă. 

"Nu are dreptul legal de a solicita niciun fel de ritm de deplasare. În ceea ce mă priveşte, fac acelaşi lucru. Nu este obligat echipajul SPP, deci are dreptul legal sa refuze orice solicitare din partea demnitarului, asta este legea. Ştiţi dumneavoastră despre faptul că i s-a cerut să se deplaseze ? Nu, i s-a cerut să ajungă la o anumită oră. În ceea ce priveşte modalitatea de deplasare, dacă utilizează sau nu utilizează prevederile legale referitoare la deplasarea în ceea ce se numeşte coloana oficială, toate nu sunt deciziile demnitarului. Vă rog, studiaţi legea !", a explicat prim-ministrul. 

×
Subiecte în articol: spp ludovic orban lucian bode