x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cîțu, după recordul înregistrat la vaccinare: Cifre care ne dau speranțe

Cîțu, după recordul înregistrat la vaccinare: Cifre care ne dau speranțe

22 Oct 2021   •   19:34
Cîțu, după recordul înregistrat la vaccinare: Cifre care ne dau speranțe

Premierul Florin Cîțu a transmis, vineri, după ce România a înregistrat un record la vaccinarea pe 24 de ore, că cifrele dau speranțe să scăpăm de pandemie.

„Record la vaccinări cu prima doză astăzi. Peste 86.000 de mii de români au ales să înceapă imunizarea prin cea mai sigură metodă, iar în total peste 128.000 de persoane s-au vaccinat în cursul acestei zile, până la ora la care scriu această postare”, spune premierul interimar Florin Cîțu.

Cîțu afirmă că acestea „sunt cifre care ne dau speranțe”.

„Vaccinarea înseamnă sănătate și grijă. Grijă pentru propria persoană, pentru cei apropiați și pentru cei care au nevoie să acceseze sistemul de sănătate, fie că suferă de COVID 19 sau de alte afecțiuni. Îi felicit pe toți cei care s-au vaccinat până acum și am încredere că, în perioada următoare, vom înregistra noi recorduri”, a afirmat premierul interimar.

Aproape 130.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, din care peste 86.000 au făcut prima doză, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu