x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Copiii sunt invitați la VÂNĂTOARE DE COMORI în Grădina Botanică

Copiii sunt invitați la VÂNĂTOARE DE COMORI în Grădina Botanică

29 Mai 2015   •   19:02
Copiii sunt invitați la VÂNĂTOARE DE COMORI în Grădina Botanică
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Copiii cu vârste până la 12 ani sunt aşteptaţi sâmbătă, între orele 10,00 şi 14,00, în Grădina Botanică "Dimitrie Brândză" a Universităţii din Bucureşti, să participe la cea de-a X-a ediţie a "Vânătorii de comori", organizată de Asociaţia Team Work.

"Pentru a descoperi comoara ascunsă, copiii vor parcurge cele şapte puncte ale traseului stabilit în zonele reprezentative ale Grădinii Botanice, răspunzând la întrebări de ecologie menite să le stimuleze gândirea, să le dezvolte spiritul competitiv, dar şi să-i distreze. Pe parcursul traseului, personajele le vor antrena curiozitatea şi intuiţia, pornind astfel cu entuziasm în călătoria spre comoară. Şi pentru că orice implicare merită recompensată, micuţii vânători vor primi drept răsplată din partea Asociaţiei Team Work mici cadouri şi surprize descoperite în cufărul magic", anunţă organizatorii într-un comunicat remis presei.

Voluntari costumaţi în personaje din basme îi vor întâmpina pe micuţi la intrarea într-un tărâm magic al poveştilor.

"Vânătoarea de comori" este organizată special pentru cei mici cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, la această ediţie aniversară fiind aşteptaţi aproximativ 300 de copii.

La intrarea în Grădina Botanică va fi amplasat un stand de donaţii, cu scopul de a strânge fondurile necesare pentru derularea proiectelor viitoare ale organizaţiei. Prin intermediul donaţiilor făcute, vizitatorii vor contribui şi la amenajarea unui nou spaţiu destinat lecturii în aer liber, Grădina din Cărţi.

Evenimentul face parte dintr-o serie de acţiuni derulate în cadrul proiectului Grădina Botanică - "Grădina Oraşului Meu", proiect care sărbătoreşte în acest an 10 ani.

×
Subiecte în articol: ziua copilului