x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator COVID-19 lovește și Justiția: Tribunalul București ia măsuri stricte de igienizare

COVID-19 lovește și Justiția: Tribunalul București ia măsuri stricte de igienizare

04 Mar 2020   •   19:32
COVID-19 lovește și Justiția: Tribunalul București ia măsuri stricte de igienizare

Pentru a evita infecțiile cu noul coronavirus și răspândirea virusului, conducerea Tribunalului București a adoptat, miercuri, un plan de măsuri stricte atât pentru justiţiari cât şi pentru justiţiabili, scrie Monitorul Justiției.

Planul adoptat de Tribunalul București prevede că angajaţii firmei de curăţenie vor spăla şi igieniza cu substanțe specifice pe bază de clor şi alcool grupurile sanitare și holurile de patru ori pe zi. De asemenea, fiecare sală de şedinţă va fi igienizată după fiecare şedinţă de judecată.

În incinta băilor, la punctele de acces şi în spaţiile de lucru cu publicul vor fi plasate recipiente cu dezinfectant de mâini. Pentru achiziționarea acestuia au fost demarate deja procedurile de obținere de fonduri și achiziție.

Angajații Tribunalului București trebuie să respecte toate regulile de igienă precum spălarea mâinilor, utilizarea echipamentului individual de protecţie (PPE) în funcţie de risc, prevenirea acidentelor prin înţepare şi tăiere, gestionarea în condiţii de siguranţă a deşeurilor, să tuşească sau să strănute folosind şerveţele de unică folosinţă sau tehnica de a folosi inferiorul cotului flectat.

În planul de măsuri în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei determinate de infecția cu CODID-19 li se recomandă angajaților să declare deplasările în scop personal, iar dacă se duc în zone cu suspiciune sau confirmare de coronavuirus, ei sut obligaţi să anunţe conducerea instanţei prin notă sau e-mail.

Se recomandă, pe cât posibil, transmiterea documentelor /cererilor în format electronic, informarea publicului prin intermediul portalului instanţelor sau telefonic şi evitarea deplasării, pe cât posibil, la instanţă.

De asemenea, se recomandă limitarea deplasărilor în interes de serviciu în şi din străinătate, precum şi în ţară, în zonele afectate. Oportunitatea deplasărilor de acest gen va fi analizată de către conducerea instanţei sau Colegiul de conducere, după caz, se arată în documentele publicate de Monitorul Justiției.

MEDIAFAX

×
Subiecte în articol: Covid-19 justitia