x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum circula banii negri printre studenti

Cum circula banii negri printre studenti

14 Feb 2004   •   00:00

Caminele studentesti bucurestene au devenit, in ultimii ani, centre de "afaceri " la negru, ocupatii care alimenteaza sistematic economia subterana.



"Decodez telefoane GSM", "Inscriptionam CD", "Tehnoredactare", "Printare ". Peretii caminelor studentesti din Complexul "Regie" sunt burdusite cu astfel de anunturi.
Un biletel lipit in toaleta unuia dintre camine te informeaza ca la un anumit Mihai iti poti decoda telefonul mobil pentru numai 150.000 - 200.000 de lei.
Unele telefoane mobile sunt prevazute din constructie sa functioneze doar intr-o anumita banda de frecvente. Daca ai o cartela care nu poate fi citita de CIP-ul telefonului pe care tocmai l-ai cumparat, asta nu este neaparat o problema. Exista pentru asta insi ca Mihai, care te rezolva. Celularul este atasat, printr-un cablu special, la un laptop. Mihai deschide softul, apeleaza cateva comenzi. Dupa aproximativ doua minute, telefonul este decodat.
Daca stii sa exploatezi Internetul, poti face bani frumosi, fara sa ai vreo treaba cu fiscul. Exista motoare de cautare specifice unde poti gasi ce vrei si ce nu vrei. Trebuie doar sa descarci in computer programe "interesante". Un astfel de program are capacitatea de a scana reteaua Internet. Identifica un numar de utilizatori on-line si descarca de la acestia in computerul "piratului" orice fisier care contine soft, muzica, filme sau jocuri. Un CD-writer si ai inregistrat jocul, filmul sau albumul trupei preferate, fara sa dai un ban. Cat despre drepturile de autor, e un amanunt pe care il poti omite.
Sute de astfel de CD-uri sunt scoase la vanzare la negru. Pretul variaza de la 40.000 de lei la 500.000 de lei. La "Politehnica", electronistii in devenire fac altfel de afaceri. Descarca de pe "Net" proiecte de diploma pe care le vand doritorilor cu 1,5 - 3 milioane de lei. Ca sa-si faca totusi si meseria, ei confectioneaza un filter- decodor pentru HBO. Astfel de dispozitive costa pana in 300.000 de lei si se gasesc prin Obor si in targurile de vechituri.
ION ALEXANDRU

×
Subiecte în articol: observator