x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Curtea de Apel București a declarat falimentul RADET

Curtea de Apel București a declarat falimentul RADET

11 Noi 2019   •   13:41
Curtea de Apel București a declarat falimentul RADET

Curtea de  Apel București a pronunțat astăzi falimentul companiei Regiei Autonome a Distribuției de Energie Termică (RADET). Decizia este definitivă. Procedura ar urma să dureze 90 de zile. Judecătorii au respins contestanțiile, fiind menţinută decizia luată în aprilie 2019 de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost declarat falimentul RADET.

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, îi asigură pe bucureșteni că nu vor rămâne fără apă caldă și căldură în perioada sezonului rece. 

“Indiferent de sentința de astăzi, bucureștenii vor avea în continuare apă caldă și căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. Subliniez că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariția sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureștenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvență de facto, și că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluție de reorganizare a activității acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluția înființării Companiei Municipale Termoenergetica.
Subliniez că, în ultimii 3 ani de zile, RADET a inițiat cea mai amplă campanie de reparații și înlocuiri de subansamble tehnice din ultimii ani, fiind inlocuiți aproximativ 180 kilometri conductă pe circuitele primar şi secundar, din care 30 de kilometri pe rețeaua primară, iar restul pe rețeaua secundară.  Pentru anul 2019, se preconizează că vor fi inlocuiți până la finalul sezonului rece 64 kilometri de rețea, din care peste 20 de kilometri de rețea primară.”, a spus Firea.

antena 3

×
Subiecte în articol: radet faliment radet