x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Andronic: Sebastian Ghiță are dispozitiv de supraveghere

Dan Andronic: Sebastian Ghiță are dispozitiv de supraveghere

05 Iun 2017   •   18:28
Dan Andronic: Sebastian Ghiță are dispozitiv de supraveghere

Ziaristul Dan Andronic a dezvăluit luni, la Antena 3, că după întâlnirea cu Sebastian Ghiță de la Belgrad, a înțeles că fostul deputat PSD avea dispozitiv de supraveghere, este speriat și filat tot timpul.

”Nu neapărat speriat de filaj, dar când a fugit din România, se aștepta la ce e mai rău. Cred că în Belgrad se simte mai protejat”, a spus ziaristul Dan Andronic luni, la emisiunea 100 de minute, de la Antena 3.

Despre întâlnirea pe care cei doi au avut-o, Andronic a povestit: ”El a plecat mai devreme ca mine, că avea o întâlnire cu avocații. Din cei patru bărbați cu gentuță care au apărut la restaurant, doi s-au ridicat și au plecat (după Ghiță - n.r.), doi au rămas. Mi-au dat impresia că făceau parte dintr-o operațiune de supraveghere”.

Citește tot asrticolul AICI

×