x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dan Voiculescu: Ura lui Băsescu mă face mai puternic, mai demn, mai curajos

Dan Voiculescu: Ura lui Băsescu mă face mai puternic, mai demn, mai curajos

07 Sep 2014   •   18:37
Dan Voiculescu: Ura lui Băsescu mă face mai puternic, mai demn, mai curajos

Preşedintele Fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a publicat o scrisoare pe blogul personal al cărei conţinut îl redăm integral:
“In ultima perioada m-am gandit, in mod egoist, la mine. Insa gandindu-ma la mine, fara sa vreau am ajuns sa ma gandesc la voi, la familia mea. Dar aceste ganduri imi apartin si nu este cazul sa le fac publice. Am noroc de foarte multa iubire – pe care o simt cu toata fiinta mea – din partea familiei. De asemenea, ma simt norocos ca am puterea sa nu fiu afectat de ura vrajmasilor.

In schimb, dupa ce am stat de vorba cu voi, cei dragi din familia restransa, familia mare si familia foarte mare, am ajuns cu gandul la ticalosi, fiinte fara onoare, invidiosi si razbunatori.

Ura lui Basescu ma face mai puternic, mai demn, mai curajos. Intorcandu-ma la mine, m-am gandit la rezultatele muncii mele care au fost intodeauna la vedere, transparente oricand, pentru oricine.

Sute de milioane de euro taxe si impozite platite la stat (conform datelor disponibile pe site-ul ministerului de finante – 326 de milioane de euro numai in ultimii 10 ani), zeci de mii de locuri de munca in companiile pe care le-am fondat, cel mai puternic grup romanesc de presa urmarit zilnic de cca 10 milioane de romani, fundatii cu scop umanitar dar si cu scopul promovarii inteligentei si performantei tinerilor (5.000 de tineri talentati sustinuti de Fundatia pentru Dezvoltarea Romaniei).

Evident insa ca cea mai mare realizare ramane Familia, copiii mei minunati, nepotii mei dragi si prietenii mei de suflet (unii dintre ei ca si copiii sau fratii mei). Simt ca misiunea mea e departe de a se fi incheiat. Am indeajuns de multe resurse interioare pentru a gandi si concretiza lucruri”.
 

×
Subiecte în articol: blog dan voiculescu