x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dăncilă: Nu îmi voi da demisia sub nicio formă, cât timp am sprijinul preşedintelui partidului şi al coaliţiei

Dăncilă: Nu îmi voi da demisia sub nicio formă, cât timp am sprijinul preşedintelui partidului şi al coaliţiei

10 Mai 2018   •   12:40
Dăncilă: Nu îmi voi da demisia sub nicio formă, cât timp am sprijinul preşedintelui partidului şi al coaliţiei

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la întâlnirea cu pensionarii social-democraţi, că nu îşi va da demisia din funcţie atâta timp cât are sprijinul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi al coaliţiei de guvernare. 

"Am văzut astăzi sau ieri că au apărut evaluările Institutului Naţional de Statistică şi am văzut că avem creştere economică, faptul că România merge pe un drum bun şi acest drum bun pe care merge România are ca sprijin programul de guvernare, vă are ca sprijin pe dumneavoastră, pensionarii din România. De aceea, mă aşteptam ca la acest rezultat - ca atunci când iei note bune - să fii un om premiat. Se pare că nu toată lumea este de aceeaşi părere. De aceea, mă simt obligată să vă spun dumneavoastră aici, la Consiliul Naţional al Pensionarilor social-democraţi, că nu îmi voi da demisia sub nicio formă, atâta timp cât am sprijinul preşedintelui partidului, atâta timp cât am sprijinul coaliţiei de guvernare şi atâta timp cât am sprijinul dumneavoastră", a spus Viorica Dăncilă, la şedinţa Consiliului Naţional al Pensionarilor social-democraţi. AGERPRES

 

Bucureşti, 10 mai /Agerpres/ - Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, la întâlnirea cu pensionarii social-democraţi, că nu îşi va da demisia din funcţie atâta timp cât are sprijinul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi al coaliţiei de guvernare. 

"Am văzut astăzi sau ieri că au apărut evaluările Institutului Naţional de Statistică şi am văzut că avem creştere economică, faptul că România merge pe un drum bun şi acest drum bun pe care merge România are ca sprijin programul de guvernare, vă are ca sprijin pe dumneavoastră, pensionarii din România. De aceea, mă aşteptam ca la acest rezultat - ca atunci când iei note bune - să fii un om premiat. Se pare că nu toată lumea este de aceeaşi părere. De aceea, mă simt obligată să vă spun dumneavoastră aici, la Consiliul Naţional al Pensionarilor social-democraţi, că nu îmi voi da demisia sub nicio formă, atâta timp cât am sprijinul preşedintelui partidului, atâta timp cât am sprijinul coaliţiei de guvernare şi atâta timp cât am sprijinul dumneavoastră", a spus Viorica Dăncilă, la şedinţa Consiliului Naţional al Pensionarilor social-democraţi. AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila demisie