x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DE ZIUA TA. Constantin Bălăceanu-Stolnici, academician

DE ZIUA TA. Constantin Bălăceanu-Stolnici, academician

06 Iul 2015   •   00:19
DE ZIUA TA. Constantin Bălăceanu-Stolnici, academician

Constantin Bălăceanu-Stolnici, academician, medic neurolog, profesor, împlineşte azi 92 de ani. În 1967 a fost confirmat Doctor în Ştiinţe Medicale.

A fost medic specialist neurolog la Spitalul Colentina, Spitalul Dr. Cantacuzino, Spitalul Gheorghe Marinescu şi medic primar geriatru şi șef de secţie la Institutul Naţional de Gerontologie, din 1991 fiind director general al Institutului.

Este preşedinte de onoare al Universităţii Ecologice din Bucureşti.

Jurnalul Național îi urează „La mulți ani!”

×