x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DNA cere arestarea deputatului UDMR Atilla Marko, în cazul Alina Bica

DNA cere arestarea deputatului UDMR Atilla Marko, în cazul Alina Bica

21 Noi 2014   •   17:38
DNA cere arestarea deputatului UDMR Atilla Marko, în cazul Alina Bica

Procurorii DNA au cerut Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului UDMR Atilla Marko, acuzat de abuz de putere în dosarul de retrocedări, în care este suspectă și Alina Bica, șefa Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT).

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului MARKO ATTILA-GABOR, în sarcina căruia s-a reţinut infractiunea de abuz în serviciu.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale faţă de suspect şi punerea în mişcare a acţiunii penale. Cererea de încuviinţare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avute în vedere gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele de comitere a acestora, anturajul şi mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale şi celelalte împrejurări privitoare la persoana acestuia.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, precum şi copie a dosarului de urmărire penală.

În aceeaşi cauză, procurorii au făcut formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile faţă de inculpaţii:

BICA ALINA MIHAELA, BOGDAN DRAGOŞ-GEORGE şi ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA, la data faptelor membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P., cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. NUŢIU EMIL, expert evaluator, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

----------------------------------------------------------------------------------------------------

La data de 15.03.2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, compusă din Marko Attila, Bica Alina Mihaela, Bogdan Dragoş George, Alexandru Lăcrămioara şi Diacomatu Sergiu Ionuţ şi alte persoane, a aprobat raportul de evaluare corespunzător dosarului nr. 22714/ FFCC, cu încălcarea prevederilor legale privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Astfel, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării.

Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator NUŢIU EMIL, corespunzător dosarului nr. 22714/ FFCC, de către membrii sus menţionaţi ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul nr. 22714/ FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

Fapta inculpatului MARKO ATTILA-GABOR, împreună cu ceilalţi membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator NUŢIU EMIL, din cadrul S.C. BUSINESS EVALUATOR S.R.L., prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren în suprafaţă de 13 hectare, prin supraevaluarea acestuia, a condu la un prejudiciu de 263.327.559 lei, (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obtinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase.

×