x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu in cultura romaneasca. A murit într-o duminică a Luminii de după înviere

Doliu in cultura romaneasca. A murit într-o duminică a Luminii de după înviere

25 Apr 2017   •   18:20
Doliu in cultura romaneasca. A murit într-o duminică a Luminii de după înviere

Actorul, regizorul și scenograful Dan Mastacan s-a stins din viata, duminică seara, la Paris, la vârsta de 67 de ani. Informația a fost confirmată de prietenul și colaboratorul său de o viață, cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu, pe pagina de Facebook.

Născut pe 4 septembrie 1950, Dan Mastacan a abosolvit școala de muzică din București având ca instrument principal violoncelul, ulterior IATC, secția actorie, la clasa porofesorilor Moni Ghelerter și Zoe Anghel Stanca.

A emigrat la scurt timp în Franța, unde anii următori l-au găsit jucand la "Theatre National de l'Est Parisien", dar și în mai multe colaborări cu Gigi Caciuleanu sau Pierre Cardin. A jucat în filme precum „Je prends la chose... du bon côté!” (1973), Frühlingsfluten (1974) sau în longevivul serial de televiziune german „Tatort”, care a avut premiera în anii '70. 

Despre prietenul său de-o viață, cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu a scris câteva rânduri pe pagina sa de Facebook: „O persoană, un personaj, un OM extraordinar s-a stins la Paris pe 23 aprilie 2017, într-o duminică a Luminii de după înviere, și de ziua minunatului Sfânt Gheorghe, cel al marilor biruințe...”. 

„Dan Mastacan este fara doar si poate un personaj de teatru. Sau de film. Sau, mai bine zis, de amândouă. Și chiar mai mult decât atât... Un personaj de roman! Actor și regizor, scenograf și conceptor de spectacol și, câteodată chiar și... coregraf de câte ori avusesem nevoie. Da. Un personaj complex. O personalitate proteiformă. Un personaj nu numai de teatru și de film ci și în viața de toate zilele”, a mai declarat coregraful. 

 

×
Subiecte în articol: Dan Mastacan