x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în cultura românească. Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe

Doliu în cultura românească. Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe

09 Apr 2017   •   21:31
Doliu în cultura românească. Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe
Sursa foto: nelsonpeng/Getty Images/iStockphoto

A murit filologul și istoricul Nicolae-Șerban Tanașoca, un reputat om de cultură, apropiat al Bisericii Ortodoxe Române, potrivita realitatea.net..

Nicolae-Șerban Tanașoca a fost un erudit specialist în filologie clasică, în studiul civilizației bizantine și al culturilor din Balcani. El a fost de asemenea un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române, aducând în ultimii ani de viață o importantă contribuție, în calitate de membru colaborator al Comisiei Patristice a Patriarhiei Romane, la buna desfășurare a proiectului de traduceri din opera Sfinților Părinți.

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe în care se spune:

„În aceste momente de întristare pentru toți cei care l-au cunoscut și apreciat, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morții și Domnul vieții, să odihnească sufletul său în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam! Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndoliată”.

 

 

×
Subiecte în articol: Nicolae-Șerban Tanașoca