x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în lumea politică. Tatăl unui fost ministru a MURIT

Doliu în lumea politică. Tatăl unui fost ministru a MURIT

25 Iul 2016   •   23:10
Doliu în lumea politică. Tatăl unui fost ministru a MURIT
Sursa foto: nelsonpeng/Getty Images/iStockphoto

Doliu în lumea politică. Tatăl unui fost ministru a încetat din viaţă. Senatorul Varujan Vosganian este în doliu. Tatăl său, Bergi V. Vosganian, a încetat din viaţă la Focşani, oraş unde va fi înmormântat. Tatăl senatorului avea 89 de ani şi a fost director mulţi ani la Vinalcool Focşani, dar şi şeful comunităţii armeneşti din oraş. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Bergi Vosganian se află depus la biserica armenească Sf Maria, de pe strada Republicii Nr. 3. La înmormântarea sa va fi prezent şi ambasadorul Armeniei în România.

Absolvent al Universităţii de Agronomie din Bucureşti, Bergi Vosganian a activat tip de patru decenii în domeniul viticulturii, fiind unul dintre cei mai apreciaţi oenologi ai României. În toată această perioadă a condus Parohia armeană şi, după 1990, şi filiala Uniunii Armenilor din Focşani. Datorită strădaniilor sale, Biserica Sfânta Maria din localitate a fost în două rânduri renovată, de asemenea Biserica Sfântul Gheorghe şi Capela Cimitirului armean. Bergi Vosganian a slujit peste şase decenii ca dascăl, având o remarcabilă voce de tenor, anunţă araratonline.com.

×
Subiecte în articol: varujan vosganian