x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doliu în România. Directorul CCS s-a stins din viață

Doliu în România. Directorul CCS s-a stins din viață

03 Ian 2018   •   08:32
Doliu în România. Directorul CCS s-a stins din viață
Sursa foto: RobertHoetink/Getty Images/iStockphoto

Directorul Casei de Cultură a Studenților, (CCS) Laurențiu Toma, s-a stins din viață, a anunțat Doru Rocker Ionescu pe pagina sa de Facebook. 

 „Directorul parcă dintotdeauna al CCS Preoteasa - nu mai este. L-am cunoscut la jumătatea anilor 80, când am ajuns să reprezint cu trupa mea Casa Studenților, să repetăm acolo. Dar abia în 2002, cu ocazia primului interviu filmat, am realizat cine era de fapt Dl Toma. Venise acolo încă din ’56, când clădirea a fost redată studenţilor. A fost cinci ani director cultural la clubul «303» al Politehnicii, a trăit pe propria piele seara din decembrie 1968, când cu demonstraţia studenților bucureşteni, cu tot cu consecințe. Decenii la rând a vegheat din umbră atâtea cercuri, formații, spectacole, festivaluri... Ultima dată i-am auzit cuvintele de încurajare în urmă cu o lună, la evenimentul PREOTEASA - 80 de ani. N-a putut veni, dar ne-a trimis câteva vorbe de duh și un coș superb cu flori. La rândul său avea 80 de ani. Înmormântarea va fi vineri, până atunci va ajunge și prin Calea Plevnei 61, locul pe care l-a păstorit... În ianuarie sau februarie, avea oricum un loc în Remixul dedicat aniversării Casei Studenților; o rubrică cu câteva fragmente de interviu se impune în plus pentru tatăl studenților fără vârstă, Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris acesta. 

×
Subiecte în articol: Laurențiu Toma deces