x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ECO SUD S.A. pozitionează Bacăul pe harta eficienței în domeniul gestiunii deșeurilor

ECO SUD S.A. pozitionează Bacăul pe harta eficienței în domeniul gestiunii deșeurilor

14 Iun 2018   •   17:04
ECO SUD S.A. pozitionează Bacăul pe harta eficienței în domeniul gestiunii deșeurilor

Astăzi, 14 iunie 2018, Grupul Eco Sud S.A. prin proiectul “Sistem Integrat de Management al Deșeurilor” (SMID Bacău), finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu preia gestionarea  infrastructurii construite de autoritățile județului și pozitionează Bacăul pe harta eficienței în domeniul gestiunii deșeurilor.

 

Investiția proiectului se ridică la aproximativ 44 milioane de euro, Bacăul fiind unul dintre puținele județe din România care dispune de un Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide (SMID).

 

La nici două luni de la preluarea activității de gestiune a deșeurilor în județul Bacău – Grupul Eco Sud S.A. începe astăzi operarea Celulei 2 a Depozitului Ecologic Bacău, preconizând ca în prima parte a lunii iulie să înceapă și operarea stațiilor de sortare, compostare  și transfer aferente proiectului.

 

“Punerea în funcțiune a celulei 2 reprezintă încununarea muncii de 10 ani a unei echipe care a constituit ADIS-ul și a implementat proiectul –CJ Bacău. Fondurile europene au fost accesate eficient și implementate responsabil pentru creșterea calității vieții băcăuanilor”, a declarat domnul Senator Adrian Dragoș Benea.

 

Depozitul Ecologic Bacău are o capacitate totală de 4,123 milioane m3 și va asigura pentru toți locuitorii județului, servicii de depozitare, tratare și eliminare a deșeurilor menajere, dar și servicii de compostare și reciclare, în conformitate cu directivele europene și normele legislative naționale.

 

“SMID Bacău este un exemplu de plan de măsuri viitoare, de eficiență în gestiunea deșeurilor cu rezultate directe în creșterea confortului urban, a sănătății publice și a mediului înconjurător, a declarat Președintele Consiliului Județean Bacău și al ADIS Bacău, domnul Sorin Brașoveanu.

SMID Bacău este constituit din Depozitul Conform Bacău (celulele 2-4) și instalațiile sale conexe, stațiile de sortare de la Bacău, Onești și Moinești, cele de compostare de la Bacău și Onești și stațiile de transfer de la Onești, Găiceana și Berești-Tazlău, deservind un număr de 93 de municipii și comune din județul Bacău.

 

Eco Sud tratează deșeul ca materie primă, nu ca gunoi. Materia primă din deșeurile selectate în cadrul Depozitului Ecologic Bacău este reutilizată și aduce un aport considerabil industriei prelucrătoare a metalului, metalelor neferoase (aluminiu), plastic, hârtie/carton sau sticlă. De asemenea, tratarea deșeurilor biodegradabile înseamnă resurse pentru producerea de energie termică, energie electrică, combustibil lichid și gazos.

 

„Motivați de potențialul valorificării deșeurilor, economia circulară devine un deziderat și pentru compania Eco Sud, atât pe termen mediu și lung căt și pe termen scurt, motiv pentru care principiile economiei circulare fac parte din obiectivul general al proiectului SMID Bacău”, a declarat Adrian Mirel Scarlat, Director General Eco Sud.

 

Dezvoltând un parteneriat constant cu autoritățile locale și cele ale Consiliului Județean Bacău, Eco Sud are în vedere dezvoltarea componentei de reciclare a deșeurilor, în acest sens compania anunțând investiții viitoare.

 

„Din dorința de a proteja și utiliza resursele naturale într-un mod inteligent și durabil, politica actuală a Eco Sud este orientată către preocuparea pentru sortare, devenită obiectiv prioritar la nivelul companiei. Prin activitatea de sortare este menținută cât mai mult posibil valoarea produselor și a materialelor, deșeurile sunt reduse la minim, iar resursele nu părăsesc fluxul economic. Astfel prin investiții în infrastructură modernă de selectare a deșeurilor SMID Bacău va crește gradul de recuperare a materiei prime pentru industria de reciclare cu 25%, permitând un cost al serviciului de salubritate acceptabil pentru locuitorii județului Bacău”, a transmis Roxana Manea, Directorul General Adjunct al companiei.

 

Deși a fost un proiect de durată, rezultatele SMID Bacău încep să se vadă astăzi, când prin începerea operării celulei 2 a Depozitului Ecologic Bacău,  soluțiile oferite de Eco Sud reușesc să răspundă așteptărilor autorităților din județul Bacău dar și ale tuturor cetățenilor.

Băcăuanii merită și au dreptul la o viață mai curată, iar Grupul Eco Sud împreună cu autoritățile locale din județul Bacău nu doar promit, ci și fac demersuri pentru a proteja mediul si sănătatea populației.

“SMID Bacău a fost un proiect lung, a fost nevoie de implicare și perseverența unei echipe profesioniste a Consiliului Județean Bacău condusă de domnul Președinte Adrian Dragoș Benea, dar ale căror rezultate se văd și astăzi, când în prezența domnului Președinte al Consiliului Județean Bacău și ADIS Bacău, Sorin Brașoveanu și a domnului primar Cosmin Necula, începem gestionarea SMID Bacău, care garantează și asigură un proces de reciclare avansat, un mediu curat și o grijă sporită față de sănătatea populației din județ”, a declarat Directorul Executiv ADIS Bacău, domnul Bogdan Seto.

 

ECO SUD SA – 20 de ani de experiență în gestiunea deșeurilor

Eco Sud S.A. este cel mai important furnizor de soluții integrate de mediu destinate depozitării și eliminării deșeurilor menajere solide urbane și a deșeurilor industriale.

Eco Sud deține în prezent în portofoliu cinci Centre de Management al Deșeurilor (Depozitul Ecologic Vidra-București, Depozitul Ecologic Mofleni-Craiova, Depozitul Central Mavrodin-Alexandria, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Frățești Giurgiu, Sistem Integrat de Management al Deșeurilor Solide Bacău) și gestionează aproximativ 20% din cantitatea de deșeuri produsă în România, lucru care o plasează în postura de lider național în acest domeniu. Extinderea activității Eco Sud S.A. în regiunea Moldova, respectiv  în județul Bacău,  înseamnă pentru companie o majorare a cotei de piață de la 13% la 19%.

 

Obiectivul companiei este acela de a crea parteneriate stabile cu rețeaua de clienți și comunitățile în cadrul cărora își desfășoară activitatea, pentru o gestiune eficientă a serviciilor și pentru a promova o reducere progresivă a cantităților de deșeuri generate, de la colectare până la depozitarea finală. Prin acest proces Eco Sud S.A. recuperează resurse valoroase și necesare calității vieții.

Compania este licențiată Clasa I prin Ordin emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și este certificată pentru Sistemul de Management de Calitate, Mediu, Sănătate și Securitate Ocupațională de către organismul de certificare TUV Rheinland InterCert Gmbh – Germania.

Bacău, 14 iunie 2018

ECO SUD S.A

 

×