x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ”Elena Udrea este speriată”. Fostul ministru ar fi fost ameninţată cu moartea

”Elena Udrea este speriată”. Fostul ministru ar fi fost ameninţată cu moartea

02 Mai 2015   •   18:38
”Elena Udrea este speriată”. Fostul ministru ar fi fost ameninţată cu moartea

Elena Udrea ar fi fost ameninţată cu moartea în închisoare. Ea ar fi primit o scrisoare în care un deţinut îi spune că i s-au oferit 15.000 de euro pentru a o infecta cu HIV.

Conducerea închisorii s-a autosesizat şi a demarat o cercetare administrativă, pentru a verifica dacă viaţa protejatei lui Traian Băsescu a fost pusă în pericol.

Puşcăriaşul o avertizează astfel pe fostul ministru că a primit comandă de la clanul Cămătarilor pentru a o înţepa pe aceasta cu un ac infectat cu HIV.

”Tu ai un duşman care te-a denunţat şi te-a băgat acolo şi e prieten bun cu Sile.Au discutat despre tine şi spunându-i că vrea să te distrugă şi că dacă are pe cineva care să-ţi facă rău. Sile a zis da spunându-i că îi oferă 15 mii să dea ordin să te înţepe cu un ac de sida ca să te distrugă”, i-a transmis deţinutul lui Udrea.

Până în prezent, Elena Udrea nu a făcut nicio plângere în legătură cu existenţa unei scrisori de ameninţare.

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a confirmat că fostul ministru a primit scrisoarea prin care era înştiinţată că un deţinut a fost plătit să o infecteze cu HIV.




Epistola ar fi fost primită la sfărşitul lunii martie, iar Elena Udrea nu ar fi luat în seamă cele scrise.

Udrea a aflat despre planul diabolic care i-ar fi adus 15.000 de euro celui care ar fi dus la îndeplinire misiunea. ”Elena Udrea este speriată. De când a fost mutată la pușcăria de la Târgșor, nu a mâncat nimic. Faptul că este plimbată și oricine se poate apropia de ea, sigur că suntem îngrijorați atât noi, cât și ea. Am vorbit despre acest lucru ieri cu ea și sigur că era nelinștită. Eu sper că va face o plângere. Eu cred că orice amenințare de acest gen trebuie luată în serios. Nu ne putem juca cu astfel de lucruri.”, a dezvăluit Ruxandra Dragomir, prietena lui Udrea, la un post de televiziune

Pe 21 aprilie, Elena Udrea a fost trimisă în judecată, în dosarul cunoscut sub numele de "Gala Bute".

Fostul ministru Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului "Gala Bute" de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.

Potrivit DNA, între 2010 şi 2011, Elena Udrea şi fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menţionată în baza contractelor încheiate cu CNI.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările faţă de Elena Udrea pentru infracţiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL Bucureşti, sub aparenţa unor contracte de donaţie fictive, întocmite pentru a disimula originea infracţională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal şi în dosarul "Microsoft", cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanţa a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul "Gala Bute". 

×
Subiecte în articol: Elena Udrea penitenciarul Târgşor