x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Evaziune fiscală de 80 milioane lei: 33 de persoane, trimise în judecată

Evaziune fiscală de 80 milioane lei: 33 de persoane, trimise în judecată

15 Iul 2020   •   11:26
Evaziune fiscală de 80 milioane lei: 33 de persoane, trimise în judecată
Sursa foto: Foto: observator.tv

Procurorii DIICOT au trimis în judecată 33 de persoane pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Acestea sunt acuzate că au pus la punct o rețea de achiziție de legume și fructe din spațiul intercomunitar, fără să plătească TVA. Prejudiciul cauzat bugetului se ridică la 80 de milioane de lei.

 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cele 33 de persoane sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.

Procurorii susțin că în perioada 2009-2012 reprezentanții legali ai două firme de distribuție legume-fructe au achiziționat marfă din spațiul intracomunitar, folosindu-se de circuite de tranzacționare fictive.

„Astfel, angajații societăților A. negociau prețul, comandau marfa și asigurau transportul din Uniunea Europeană până la depozitele A. folosind pentru aceste operațiuni societățile comerciale puse la dispoziție
de 6 complici, cu scopul de a eluda plata TVA datorată bugetului de stat, prin înregistrarea în contabilitatea societăților A., în mod nereal, a unor achiziții interne”, se arată în comunicat.

Confrom acestuia, dacă firmele ar fi înregistrat în contabilitate achizițiile intracomunitare ar fi trebuit să plătească TVA încasat în urma vânzării mărfurilor în România, însă prin interpunerea circuitelor de tranzacționare fictivă au creat artificial TVA deductibil, care a condus la diminuarea TVA de plată către bugetul de stat.

Suspecții ar fi pus la punct, în acest fel, o rețea de firme utilizate în circuite financiare fictive, folosite în vederea sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul de stat.

Această rețea era pusă, contra unor comisioane, la dispoziția clienților care doreau să facă achiziții intracomunitare sau importuri.

„Majoritatea persoanelor care figurau ca asociați sau administratori ai societăților comerciale interpuse nu au putut fi găsite, întrucât fie s-au aflat în România doar pe perioada necesară înfiinţării societăţilor comerciale, după care au părăsit teritoriul ţării, fie au avut o situație financiară modestă și nu au locuit la adresele de domiciliu/reședință. În situaţiile în care asociaţii/administratorii au fost identificaţi, aceştia au declarat că nu cunosc nimic cu privire la activitatea societăților comerciale respective, întrucât nu au făcut decât să semneze anumite documente, la cererea membrilor grupului infracţional”, mai arată procurorii DIICOT.

Practic, societăţile comerciale de tip fantomă au avut drept scop colectarea TVA, pe care societatea beneficiară ar trebui să o plătească statului, iar prejudiciul total cauzat bugetului este în valoare de 79.592.632 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Mediafax

×
Subiecte în articol: evaziune fiscala