x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator EXPERIMENT ŞOCANT: Cum arată o femeie după ce, timp de o lună, nu s-a demachiat niciodată înainte de culcare

EXPERIMENT ŞOCANT: Cum arată o femeie după ce, timp de o lună, nu s-a demachiat niciodată înainte de culcare

27 Feb 2015   •   14:40
EXPERIMENT ŞOCANT: Cum arată o femeie după ce, timp de o lună, nu s-a demachiat niciodată înainte de culcare

Anna Pursglove, o jurnalistă responsabilă de categoria Beauty de la Daily Mail a decis, în urmă cu aproape doi ani, să facă un experiment inedit: timp de o lună, Anna s-a machiat în fiecare zi, aşa cum obişnuia, însă nu s-a demachiat niciodată înainte de culcare.

A dormit noapte de noapte cu fondul de ten pe chip, dar şi cu rimel şi tuș în zona ochilor.

Singurul lucru pe care şi l-a permis a fost spălatul pe faţă în fiecare dimineaţă.

După cele 30 de zile, dermatologii britanici au constatat că pielea femeii în vârstă de 40 de ani a îmbătrânit cu zece ani.



"În timpul experimentului, genele se lipiseră atât de tare, încât mi-era extrem de dificil să mai aplic rimel. Mă trezeam smulgându-le şi mi-era foarte teamă că o să rămân fără ele. Într-o dimineaţă, în cea de-a zecea zi de experiment, m-am trezit cu un ochi atât de umflat că abia am putut să-l deschid. Am renunţat să mai aplic fard pe ochi timp de 48 de ore. Îmi plac experimentele, însă nu şi dacă mă pot orbi", a mărturisit Anna.

După trecerea celor 30 de zile şi după testele făcute de dermatologi, aceştia din urmă au ajuns la concluzia că pielea femeii a îmbătrânit cu zece ani.

"Când am văzut efectele nocive ale machiajului, am decis că nu va mai trece seară în care să nu îmi curăţ tenul. Nu contează cât de ocupată sunt sau cât sunt de obosită, cu siguranţă demachierea va reprezenta pentru mine o prioritate", a declarat Anna.

Cele mai interesante articole:

MAGIA din deşert! Ce a apărut în mijlocul CELUI MAI USCAT de pe PLANETĂ (VIDEO)
FABULOS! Ce zic fetele cand vad pentru prima data un film pentru adulti (VIDEO)

■ OZN prăbuşit într-un lac din Canada? IMAGINEA CARE A LUAT CU ASALT INTERNETUL

×