x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Galați: Un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova se redeschide după jumătate de an

Galați: Un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova se redeschide după jumătate de an

14 Noi 2020   •   15:50
Galați: Un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova se redeschide după jumătate de an

Punctul de Trecere a Frontierei Oancea din județul Galați se redeschide sâmbătă după mai bine de jumătate de an. Decizia aparține Guvernului și se aplică începând de la ora 20.00. Prin punctul de trecere a frontierei pot trece persoane și mașini.

Potrivit Prefecturii Județului Galați, punctul de trecere a frontierei de la Oancea poate fi folosit începând de sâmbătă, la ora 20.00. Guvernul a inclus decizia în setul de măsuri privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 14 noiembrie.

„În urma Hotărârii de Guvern nr. 967 din 13.11.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, publicată în Monitorul Oficial nr. 1.078/13.11.2020, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră R a emis dispoziție pentru reluarea traficului de persoane și mijloace de transport prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea. Dispoziția intră în vigoare din data de 14.11.2020, de la ora 20,00", se arată într-un comunicat al Prefecturii Galați.

(sursa: Mediafax)

×