x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Generalul Constantin Degeratu: România, singura ţară care a fost ameninţată oficial de Vladimir Putin 

Generalul Constantin Degeratu: România, singura ţară care a fost ameninţată oficial de Vladimir Putin 

03 Aug 2017   •   10:50
Generalul Constantin Degeratu: România, singura ţară care a fost ameninţată oficial de Vladimir Putin 

Generalul Constantin Degeratu, fostul şef al Statului Major, a avertizat în cadrul unei emisiuni tv că Rusia este pregătită de război și că România este singura țară care a fost amenințată oficial de Vladimir Putin. 


”Rusia este pregătită de război, desfăşoară exerciţii pentru război, a făcut tot ceea ce este vizibil – inclusiv întărirea podeţelor, a căilor ferate – şi face exerciţii de alarmare de acest tip. Dacă veţi vedea un exerciţiu de acest tip, pe hartă arată unde se loveşte România: în principal se loveşte Constanţa, se lovesc podurile dunărene, se loveşte evident baza de la Feteşti, baza de la Deveselu (...), Bucureştiul.  
România este singura ţară care a fost ameninţată oficial  (în subsidiar şi Polonia, n.m.) de către Putin, la Atena (27 mai, 2016, n.m.): Vrem să ştiţi cum se trăieşte în cătarea puştii, sub bătaia rachetelor!. Iar noi am zâmbit.  La o declaraţie de război, noi am zâmbit”, a spus Constantin Degeratu, potrivit  B1.ro.     

×
Subiecte în articol: constantin degeratu