x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grav accident pe DN 13A: doi oameni au murit şi unul a fost rănit

Grav accident pe DN 13A: doi oameni au murit şi unul a fost rănit

31 Mai 2014   •   12:51
Grav accident pe DN 13A: doi oameni au murit şi unul a fost rănit

Două persoane au murit şi una a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc pe DN 13A, în afara comunei harghitene Lupeni.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat sâmbătă că un şofer în vârstă de 71 de ani, în timp ce conducea un autoturism către Odorheiu Secuiesc, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contra sens şi a intrat în coliziune cu un autocar care circula regulamentar.

Autoturismul a fost prins între autocar şi parapetul de pe acostamentul drumului, iar în urma impactului au decedat un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 69 de ani, pasageri în automobil. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul municipal Odorheiu Secuiesc în vederea acordări de îngrijiri medicale.

În momentul producerii accidentului autocarul era gol şi în retragere spre garaj. Şoferul autoturismului este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

×
Subiecte în articol: accident Harghita morti ranit