x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul Dăncilă a decis stoparea dosarului de includere a Roşiei Montane în UNESCO

Guvernul Dăncilă a decis stoparea dosarului de includere a Roşiei Montane în UNESCO

07 Iun 2018   •   14:13
Guvernul Dăncilă a decis stoparea dosarului de includere a Roşiei Montane în UNESCO

Guvernul Dăncilă a decis oprirea dosarului de includere a Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO, fără vreun anunţ public şi fără nicio dezbatere. În acest context, noi proteste au fost anunţate în Bucureşti, vineri, cât şi o petiţie adresată UNESCO.

Cererea de stopare a dosarului a fost făcută de Ministerul Culturii şi transmisă ambasadorului României la UNESCO prin intermediul Ministerului de Externe, a declarat pentru G4Media.ro ambasadorul Adrian Cioroianu. Motivul stopării stă în spatele procesului de arbitraj în care este România cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation, care cere despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari pentru blocarea proiectului aurifer, mai scrie G4Media.ro

Petiţia “Dear UNESCO, save Roşia Montană!” are ca scop menţinerea dosarului pe agenda UNESCO şi a fost semnată deja de 10.139 de persoane, fiind necesare 20.000 de semnături.

“Noi, semnatarii acestei scrisori, vă solicităm să păstraţi dosarul Roşia Montană pe agenda Comitetului UNESCU şi să nu amânaţi nicio secundă luarea unei decizii.Ne cerem scuze pentru poziţia reprezentanţilor statului român care v-au cerut retragerea dosarului. Aceştia nu ne reprezintă şi nu vorbesc în numele nostru.

Sute de mii de cetăţeni români îşi doresc salvarea patrimoniului de la Roşia Montană pentru generaţiile viitoare. Am primit cu mare bucurie raportul de evaluare şi recomandările ICOMOS. Spre deosebire de miniştrii din acest moment, noi ne respectăm istoria şi patrimoniul şi ne dorim Roşia Montană în UNESCO!”, se arată în petiţia pentru UNESCO.

 

 

×