x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ilie Sârbu, despre terenurile de la Nana: Este suspectă situaţia în care toată lumea care a avut teren acolo e decedată

Ilie Sârbu, despre terenurile de la Nana: Este suspectă situaţia în care toată lumea care a avut teren acolo e decedată

04 Dec 2013   •   13:16
Ilie Sârbu, despre terenurile de la Nana: Este suspectă situaţia în care toată lumea care a avut teren acolo e decedată

Liderul senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, a declarat miercuri că PSD va avea șase membri în Comisia de anchetă pentru terenurile de la Călărași și că este "suspectă" situația din comuna Nana, toată lumea care a avut teren acolo fiind decedată.

"În primul calcul, șase (persoane din PSD fac parte din comisie — n.r.). Tot în Biroul Permanent, luni, se va stabili exact cine (va face parte din comisie — n.r.), noi avem președinția, cine va fi președintele. (...) Comisia stabilește dacă să lucreze în ianuarie, după sărbători imediat, mai poate lucra săptămâna cealaltă, mai avem o săptămână, măcar să-și facă strategia, să-și pregătească toate chestionarele. Pentru mine este un lucru aproape incredibil. Toți sunt defuncți și s-au împroprietărit prin urmași, mulți prin primari, prin soția primarului. Asta nu înseamnă că s-a și încălcat legea, dar este suspectă situația asta, într-o comună (Nana — n.r.) toată lumea care a avut teren acolo e decedată. Nu s-a mai întâmplat. O să vedeți listele astea, că vor fi făcute publice. Sunt oameni în comună care de 20 de ani aleargă să li se dea și lor terenuri și nu li s-au dat. Aici s-ar putea să fie probleme. Nu anticipez nimic, pentru că nu am văzut decât această listă care mi-a atras atenția", a spus Sârbu, potrivit Agerpres.

×