x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Kovesi: Nu vom rezolva corupţia în sănătate doar arestând şi trimiţând oameni în judecată;e nevoie şi de alte măsuri

Kovesi: Nu vom rezolva corupţia în sănătate doar arestând şi trimiţând oameni în judecată;e nevoie şi de alte măsuri

23 Mai 2016   •   12:44
Kovesi: Nu vom rezolva corupţia în sănătate doar arestând şi trimiţând oameni în judecată;e nevoie şi de alte măsuri

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a subliniat, luni, că nu se va rezolva corupţia în sănătate doar arestând şi trimiţând oameni în judecată, arătând că sunt necesare şi alte măsuri care exced competenţei DNA.


"În ultimii ani, DNA a investigat şi medici şi funcţionari din sistemul de sănătate. Acest lucru ne dovedeşte că nu vom rezolva corupţia în sănătate doar arestând şi trimiţând oameni în judecată. Sunt necesare şi alte măsuri care exced competenţei DNA", a declarat Kovesi la ieşirea de la dezbaterea "Corupţia în sistemul de sănătate - prevenire şi investigare. Experienţă, bune practici şi provocări".

Întrebată cine trebuie să ia aceste măsuri, şefa DNA a replicat: "Toţi cei care au atribuţii de prevenire. Există şi o Strategie Naţională Anticorupţie. Acolo este rolul pe care îl are fiecare instituţie publică".

Ea a reiterat că nu este prima dată când tipologiile în cadrul infracţiunilor de corupţie în sistemul de sănătate se repetă, ceea ce arată că anumite proceduri trebuie schimbate. În acelaşi timp, şefa DNA a susţinut că este nevoie de luarea unor măsuri de prevenire "mult mai clar şi cât mai repede".

Kovesi a mai spus că funcţionarii care sunt investigaţi şi condamnaţi pentru fapte de corupţie trebuie să-şi piardă funcţiile publice de care s-au folosit când au comis faptele penale.

Sursa: AGERPRES

×