La admitere, în şlapi

Cum ar spune un reporter entuziast, “febra examenelor de admitere este în toi”. Deci, dacă “febra examenelor de admitere este în toi”, aş dori să remarc că tot în toi este şi căldura verii, care face ravagii. Sau ceva de genu’. Aceste două chestii coroborate, adică faptul că febra e în toi şi că, vara, căldura face ravagii, duc la un rezultat de excepţie: absolvenţii de liceu care au luat bac-ul se duc să se bage la facultate. Şi nu îmbrăcaţi oricum, ci în bermude şi şlapi. Acuma, sigur, nu contează ce ai pe tine, contează ce ai în cap, dar totuşi, parcă să zic că pe vremea mea, mamaie, omul afişa mai multă grijă şi respect pentru examenul de admitere în facultate. Un bun prieten de-al meu, profesor universitar, care a fost în comisiile de admitere ani de-a rândul, e atât de obişnuit cu acest outfit, încât nici nu-l mai bagă-n seamă. La fel de obişnuiţi sunt şi colegii lui, care fac saună în sălile de examen; mai bine o duc cei cărora nu li se pare prea efeminat, să-şi facă răcoare cu hârtiuţa. Imaginaţi-vă scena: vine protagonistu’, lipa-lipa în şlapi şi bermude, unii nici măcar nu-şi scot ochelarii de soare de pe nas sau şapca de pe cap. Dau un “bună-ziua” în sictir, extrage beletu’, după care, în picioarele lui păroase, lipa-lipa într-o bancă să-şi facă subiectu’. După care lipa-lipa la comisie care-şi face vânt cu hârtiuţa, îmbrăcată corespunzător şi cu transpiraţie scursă pe faţă. Protagonistu’ îşi expune subiectu’, după care, remarcabil, lipa-lipa, pleacă. În coşul de gunoi de lângă catedră stau zeci de şerveţele ude de transpiraţie.

L-am întrebat pe “dom’ profesor” dacă măcar oamenii sunt atât de bine pregătiţi încât să-i facă pe el şi pe colegii lui să uite că sunt atât de, hm, respectuoşi în outfit şi normal c-a râs cu lacrimi. Viitorii studenţi întâmpină dificultăţi majore în rezolvarea unei probleme de matematică de nivel de clasa a şasea. Ştie ce-l aşteaptă pentru anii următori, de studenţie: să scadă în mod dramatic şi simţitor nivelul de pretenţii, aşa cum a făcut, în mod gradual, cu fiecare serie de câţiva ani încoace; să-i facă să priceapă că pe monitoarele calculatoarelor din sălile de curs nu se scrie cu pixul; că, în general, dacă ţii cu Steaua lucrul ăsta nu trebuie să fie reţinut pentru eternitate pe pereţii Politehnicii. Şi nici pe bănci.

Şi că pentru funcţiile de sinus şi cosinus există un tabel de valori, nu le dai tu din burtă.