x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mărturia unei asistente de la Suceava: Eu am spus că voi salva vieți. Nu că voi fi nevoită să mor eu pentru alte vieți. România, trezește-te!

Mărturia unei asistente de la Suceava: Eu am spus că voi salva vieți. Nu că voi fi nevoită să mor eu pentru alte vieți. România, trezește-te!

25 Mar 2020   •   18:42
Mărturia unei asistente de la Suceava: Eu am spus că voi salva vieți. Nu că voi fi nevoită să mor eu pentru alte vieți. România, trezește-te!
Sursa foto: Lucian Alecu

Soțul unei asistente care a cerut să fie testată a murit, miercuri, acesta fiind al 14-lea deces din România, din cauza coronavirusului. Nici în prezent, singura asistentă care se ocupă de 25 de infectaţi cu COVID 19 la Suceava nu are echipament de protecţie.

O sursă din Spitalul Judeţean Suceava a povestit pentru MEDIAFAX că situaţia este cu adevărat dramatică. Sunt cadre medicale care s-au îmbolnăvit cu COVID 19 şi nu au fost testate decât după săptămâni întregi şi-au îmbolnăvit familiile, iar starea unora este foarte gravă.

„Soţul unei colege moare din cauza lor. Aseară (marți seara – n.r.) s-a internat toată mafia ca sa scape. Colega mea a umblat o săptămână ca să fie testată. Nu a băgat-o nimeni în seamă. A spus să meargă acasă că are viroză. Și-a îmbolnăvit între timp toata familia. Și acum soțul ei stă intubat”, a spus un cadru medical.

Cadrele medicale din Suceava spun că vor ajunge să moară la datorie din cauza incompetenţei şefilor care nu au gestionat corespunzător criza atunci când ea a apărut.

„Nimeni nu face nimic. Şefa mea sta închisă în cabinet. Nu iese. Dar își trimite oamenii rămași să se confrunte cu dezastrul rămas. Vom muri. Vom muri pe capete. Soţul meu are febră de azi noapte. Eu sunt negativă. De ce toţi din casă sunt bolnavi în acest moment? O să mor la datorie Dar ce sunt, militar? Eu am spus că voi salva vieți. Nu că voi fi nevoită să mor eu pentru alte vieți. România, trezește-te! Văd și la noi aceeasi imagine sumbră din Italia”, a spus asistenta.

Între timp, soțul asistentei a murit, la vârsta de 51 de ani, acesta fiind al 14-lea deces din România din cauza coronavirusului.

O altă asistentă a povestit, pentru Mediafax, că este un singur medic şi o asistentă care se ocupă de peste 25 de bolnavi, câţi sunt într-o secţie. Asistenta nu are nici acum echipament de protecţie, iar medicamente sunt insuficiente. Din acest motiv tratamentul pentru infecţia cu COVID-19 este administrat haotic, nu în fiecare zi cum prevede protocolul.

Medicii care trebuiau să vină în ajutor de la Iaşi nu au ajuns, iar spitalul este plin până la refuz.

Spitalul Judeţean Suceava devine de miercuri unitate medicală în care se tratează cazuri confirmate de COVID-19, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

Peste o sută de cadre medicale din Spitalul Judeţean Suceava sunt confirmate cu COVID 19.

 

×