x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Microcipuri pentru câini şi pisici

Microcipuri pentru câini şi pisici

03 Feb 2009   •   00:00
Microcipuri pentru câini şi pisici

Bucureştenii vor fi obligaţi să îşi sterilizeze câinii şi pisicile şi să le implanteze microcipuri, iar cei care deţin animale fără documente care să ateste sterilizarea şi înregistrarea într-o bază de date vor fi amendaţi cu până la 700 de lei, potrivit unui proiect al Primăriei Capitalei, citat de Mediafax.



Potrivit proiectului de hotărâre, supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti până în 13 februarie, persoanele fizice şi juridice care deţin câini şi pisici în vârstă de peste şase luni, în incinte private, fără drept de montă şi neînregistrate în cadrul Asociaţiei Chinologice, au obligaţia de a le steriliza, identifica şi înregistra în baza unică de date a Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân (ASAS), începând cu data intrării în vigoare a acestei hotărâri. Totodată, bucureştenii care deţin câini şi pisici în vârstă de peste şase luni, în incinte private, cu drept de montă, înregistrate în cadrul asociaţiei chinologice şi telinologice, au obligaţia de a le înregistra în baza ASAS.
Identificarea câinilor cu deţinător se face doar prin microcipare, iar a celor fără deţinător, prin microcipare subcutanat şi crotaliere la urechea stângă în cazul câinilor şi prin microcipare subcutanat în cazul pisicilor. Termenul de sterilizare şi înregistrare în baza unică de date este de şase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. Deţinerea câinilor şi pisicilor este permisă dacă animalele sunt sterilizate, identificate prin microcip, înregistrate în baza unică de date de la nivelul Administraţiei pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân. Totodată, proprietarii animalelor trebuie să aibă un carnet de sănătate cu vaccinările antirabice la zi.

Animalele bolnave incurabil vor fi eutanasiate

Identificarea prin microcipare a animalelor se va face de către Administraţia pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân, medicii veterinari de liberă practică având contract de prestări servicii cu ASAS, iar numărul de microcip va fi înscris în carnetul de sănătate al animalului. Proprietarii de animale care în termen de şase luni nu le identifică, sterilizează şi înregistrează în baza unică de date vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 700 de lei. Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), prin ASAS, va înfiinţa, din fonduri proprii, în funcţie de necesităţi, adăposturi publice pentru animalele capturate în vederea sterilizării, cât şi pentru cele pierdute, abandonate, rămase fără deţinător prin decesul acestuia, pentru animalele confiscate sau care, din diverse motive, nu pot supravieţui fără a fi asistate. ASAS va putea încheia contracte de prestări servicii de sterilizare a câinilor sau pisicilor fără stăpân cu medicii veterinari de liberă practică. Activităţile de tratare, vaccinare, deparazitare, sterilizare, îngrijire postoperatorie, identificare şi înregistrare a câinilor şi pisicilor fără stăpân în baza unică de date, precum şi acţiunile sanitare veterinare prevăzute de legislaţia sanitară veterinară vor fi efectuate gratuit. Administraţia va captura şi transporta animalele, prin mijloace netraumatizante, folosind personal propriu calificat şi mijloace auto proprii, în adăposturile proprii sau la punctele de lucru ale unităţilor contractante, se mai arată în proiect. Nu vor fi capturaţi puii până la vârsta de şase luni, cu excepţia celor care necesită asistenţă sau tratament de urgenţă şi femelele cu pui.
De asemenea, potrivit proiectului, nu vor fi sterilizate femelele în perioada de alăptare, precum şi animalele la care starea de sănătate nu permite intervenţia, câinii şi pisicile cu valoare chinologică şi drept de montă, precum şi câinii utilitari. Animalele din adăpostul public care sunt bolnave incurabil pot fi eutanasiate numai de către medicul veterinar, iar aceste cazuri vor fi notificate organizaţiilor de protecţie a animalelor. Potrivit proiectului de hotărâre, adopţia câinilor şi pisicilor din bazele ASAS este gratuită pentru ONG-uri şi persoane fizice.
Reteritorializarea cânilor şi pisicilor în zona de unde au fost prinse se face de către Administraţia pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân, organizaţiile de protecţie a animalelor cu protocol de colaborare şi persoane fizice numai după tratare, deparazitare, vaccinare, identificare, sterilizare, înregistrare şi asumarea răspunderii în scris pentru ocrotirea animalelor preluate. În proiect se mai arată că este interzisă reteritorializarea în parcuri şi pieţe a câinilor şi pisicilor adoptate sau asumate. Lăsarea fără supraveghere pe domeniul public a animalelor deţinute în gospodării individuale sau în incintele agenţilor economici care s-au declarat proprietari constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 200 şi 400 de lei. De asemenea, medicii veterinari vor transmite, lunar, în scris, situaţia animalelor fără deţinător tratate, vaccinate, deparazitate, identificate, pentru introducerea în baza unică de date, prezentând formularul de adopţie sau cererea de reteritorializare. La solicitare, Administraţia pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân poate merge cu clinica mobilă în vederea sterilizării şi identificării câinilor şi pisicilor fără stăpân doriţi a fi adoptaţi sau reteritorializaţi, contra cost. Astfel, o operaţie de sterilizare pentru un câine va costa 40 de lei, iar capturarea 30 de lei, potrivit anexei la proiectul de hotărâre. (V.A.)

×