x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Municipiul Galați reintră în scenariul galben, la doar câteva zile după relaxarea restricțiilor

Municipiul Galați reintră în scenariul galben, la doar câteva zile după relaxarea restricțiilor

01 Mar 2021   •   09:55
Municipiul Galați reintră în scenariul galben, la doar câteva zile după relaxarea restricțiilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Municipiul Galați reintră, luni, în scenariul galben, după ce numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a crescut, la doar câteva zile după ce restricțiile au fost relaxate.

Decizia autorităților a fost luată după ce rata infectării cu virusul SARS CoV-2 a crescut. Astfel, incidența în Galați a ajuns la 1,74 cazuri la mia de locuitori.

„Începând cu data de 1 martie, ora 00,00, pentru unitatea administrativ-teritorială Galaţi, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 35 din 10 februarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", se arată în hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi.

Astfel, restaurantele şi celelalte localuri de alimentaţie publică, teatrele, cinematografele şi sălile de spectacole, precum şi cazinourile şi sălile de jocuri de noroc mai pot funcţiona la interior, doar în limita a 30% din capacitate, după timp de două săptămâni au putut primi clienţi şi spectatori pe 50% din capacitatea totală.

Rămân în vigoare restricțiile impuse la nivel national: purtarea măștii de protecție în spațiile publice și restricționarea circulației pe parcursul nopții.

×
Subiecte în articol: galaţi Covid-19 scenariul galben