x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nica a dipus cercetarea prealabilă a 23 de poliţişti cu funcţii de conducere de la Capitală

Nica a dipus cercetarea prealabilă a 23 de poliţişti cu funcţii de conducere de la Capitală

29 Apr 2009   •   00:00

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a dispus, miercuri, declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de 23 de poliţişti cu funcţii de conducere la secţiile de poliţie din Capitală, în urma deficienţelor depistate de Corpul de control.



Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a anunţat că viceprim-ministrul Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor a aprobat, miercuri, raportul Corpului de Control al MAI privind activitatea desfăşurată de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), domeniile verificate fiind modul de asigurare a liniştii şi ordinii publice şi activităţile de supraveghere a grupărilor infracţionale, precum şi a găştilor de cartier.

Controlul s-a desfăşurat în perioada 4 martie - 10 aprilie 2009, la toate secţiile de poliţie şi a vizat perioada 2007-2008.

MAI precizează că în urma verificărilor au rezultat o serie de deficienţe în domeniul de ordine publică.

"Nu au fost gestionate în mod corespunzător forţele de ordine publică (poliţie şi jandarmerie), iar acţiunea acestora nu a fost derulată în sistem integrat", arată MAI.

În rezultatelor controlului, ministrul Dan Nica a dispus declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de 23 de poliţişti, toţi cu funcţii de conducere, de la nivelul secţiilor de poliţie din Capitală - şapte şefi de secţie, cinci adjuncţi şef secţie, opt şefi birou ordine publică şi trei şefi birou investigaţii criminale.

Totodată, 68 de ofiţeri ai DGPMB, toţi cu funcţii de conducere, au fost atenţionaţi - cinci şefi sector, şase adjuncţi şef sector, şeful Serviciului Investigaţii Criminale, şeful Biroului Investigare grupuri criminale din Serviciul Investigaţii Criminale, 15 şefi de secţie, 13 adjuncţi şefi de secţie, şase şefi servicii de investigaţii criminale de la sectoare, doi şefi servicii de investigare a fraudelor de la sectoare, 12 şefi birouri de ordine publică, şapte şefi birouri de investigaţii criminale.

Ministerul menţionează că ineficienţa dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică este demonstrată de procentul de prindere în flagrant, care a fost de 13,47% în 2007 şi de numai 10,86% în 2008 pe linia tâlhăriilor stradale, de 5,08% în 2007 şi de 4,60% în 2008 pe linia furturilor stradale, de 3,67% în 2007 şi de numai 3,22% în 2008 pe linia furturilor din auto, de 11% în 2007 şi doar 7,14% în 2008 pe linia furturilor din buzunare, genţi şi poşete, de numărul faptelor constatate în flagrant care a fost de 3,46% în anul 2007 şi 2,72% în anul 2008 pe linia furturilor de autoturisme.

MAI arată că aceste rezultate au determinat luarea la începutul acestui an a deciziei de acţiune în sistem integrat, prin patrule mixte de ordine publică, decizie care s-a materializat în acţiunea Strada 2009, derularea acestei acţiuni crescând "în mod simţitor" procentul faptelor constatate în flagrant.

Corpul de Control a mai constatat că monitorizarea grupurilor de tip "la colţul străzii", "scară de bloc" şi "găşti de cartier" a fost necorepunzătoare.

Astfel, la nivelul Capitalei, în anul 2008 au fost identificate de către poliţiştii de ordine publică 68 grupuri de tipul "la colţul străzii" sau "scară de bloc" şi 54 de grupuri din sfera "găştilor de cartier", cu o medie de nouă grupuri pe sector.

"Cu aportul lucrătorilor de ordine publică, din cele 122 grupuri au fost destructurate 50, ceea ce presupune ca multe dintre aceste grupuri, care sunt surse potenţiale de criminalitate juvenilă, nu sunt identificate şi monitorizate în mod corespunzător", precizează MAI.

Verificările au relevat şi gestionarea necorespunzătoare la nivelul unor secţii de poliţie a modului de intervenţie pentru soluţionarea sesizărilor cetăţenilor, inclusiv al celor semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

Astfel, s-a constatat că nu s-a reuşit impunerea unui mod unitar de lucru la nivelul tuturor secţiilor de poliţie, menit să asigure un control eficient asupra activităţilor desfăşurate pe linia intervenţiei şi soluţionării sesizărilor prin 112.

MAI arată că ofiţeri cu atribuţii în domeniul coordonării, controlării şi evaluării activităţii poliţiştilor din cadrul structurilor de ordine publică au dat dovadă de superficialitate.

În ceea ce priveşte activitatea structurilor de investigaţii criminale, Corpul de Control a constatat că, urmare a lipsei de informaţii, nu sunt identificate şi supravegheate elementele potenţial periculoase, pretabile la săvârşirea de infracţiuni cu pericol social ridicat. Astfel, din numărul total al persoanelor aflate în supraveghere, numai pentru aproximativ 30% s-au formulat propuneri de trimitere în judecată unităţilor de Parchet.

Totodată, în perioada 2007-2008 au crescut alarmant dosarelor rămase în evidenţă cu autor necunoscut (AN), respectiv cu 44,19%.

"Deficienţele constatate în activitatea de culegere a informaţiilor şi de supraveghere a grupurilor infracţionale au favorizat apariţia unor situaţii negative şi proliferarea, dezvoltarea fenomenului infracţional de grup, fapt ce a adus atingere unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor, dar şi imaginii instituţiei Poliţiei", menţionează MAI.

De asemenea, pentru stabilirea percepţiei cetăţenilor faţă de activitatea Poliţiei Capitalei, MAI precizează că a fost realizat un sondaj de opinie de către Centrul de Psihosociologie al instituţiei, în perioada 5-12 martie, pe un eşantion de 696 de persoane (cu o eroare de eşantionare de 3,71%).

În urma sondajului a rezultat faptul că prezenţa poliţiştilor în stradă este percepută ca redusă, cetăţenii considerând că ar fi necesare mai multe patrule de poliţie pedestre care să asigure ordinea şi siguranţa publică.

Conform răspunsurilor celor intervievaţi, principalele fenomene infracţionale care au o frecvenţă mai mare sunt furturile de bani, acte, telefoane, spargerea sau furtul maşinii şi agresiunile în spaţii publice.

Din sondaj a mai rezultat că implicarea poliţiştilor în combaterea infracţiunilor şi încălcărilor legii constituie un aspect problematic al activităţii Poliţiei Capitalei.

MAI mai arată că pentru remedierea acestor deficienţe grave a fost întocmit un plan de măsuri a cărui eficienţă va fi verificată în termen de şase luni.

Dan Nica a declarat, miercuri, că, în prezent, la nivelul Poliţiei Capitalei, se desfăşoară anchete disciplinare pentru câteva zeci de poliţişti, precizând că aceştia "vor plăti preţul propriei lor activităţi".
Mediafax

×
Subiecte în articol: politie observator publică ordine sefi