x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolae Ciucă a vorbit la telefon cu omologul grec, Kyriakos Mitsotakis

Nicolae Ciucă a vorbit la telefon cu omologul grec, Kyriakos Mitsotakis

05 Ian 2022   •   17:25
Nicolae Ciucă a vorbit la telefon cu omologul grec, Kyriakos Mitsotakis
Sursa foto: Lucian Alecu

Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, la telefon, cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis.

 Discuția a vizat extinderea relațiilor la nivelul schimburilor economice, energiei și a turismului. Premierul român i-a adresat omologului elen invitația de a efectua o vizită oficială în România.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, miercuri, la ora 10.00, o discuție telefonică cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, informează Executivul.

„Premierul elen a adresat urările de sezon și l-a felicitat pe prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă pentru preluarea mandatului în fruntea Guvernului. De asemenea oficialul elen a salutat stabilitatea instalată la București prin noul guvern de Mare Coaliție. Discuția telefonică dintre cei doi prim-miniștri a vizat agenda bilaterală și interesul de a extinde relațiile la nivelul schimburilor economice, energiei și a turismului. De asemenea, au fost evocate cele mai recente vizite reciproce la nivel înalt, ambele părți insistând pe nevoia de a fi reluat dialogul pe temele de interes, pozițiile europene ale celor două state fiind similare în majoritatea dosarelor”, potrivit comunicatului de presă.

Conform sursei citate, Ciucă i-a adresat omologului elen invitația de a efectua o vizită oficială în România. La rândul său, prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis, a lansat invitația unei întâlniri în format trilateral România-Bulgaria-Grecia, la Atena.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: nicolae ciuca