x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GALERIE FOTO. A trecut o lună de la tragedia din Club Colectiv! Suntem mai puţini cu 60

GALERIE FOTO. A trecut o lună de la tragedia din Club Colectiv! Suntem mai puţini cu 60

29 Noi 2015   •   17:20
GALERIE FOTO. A trecut o lună de la tragedia din Club Colectiv! Suntem mai puţini cu 60
Sursa foto: FOTO - Diana Oros

A trecut o lună de la tragedia din clubul Colectiv. Douăzeci şi şapte de tineri au ars de vii, iar alţi treizeci şi trei şi-au pierdut viaţa în zilele următoare. 

 
Suntem mai puţini cu 60, iar România s-a schimbat. A căzut Guvernul şi au ieşit la iveală problemele unui sistem corupt, birocraţia, nesimţirea şi nepăsărea angajaţilor din multele instituţii de stat, scrie antena3.ro
 
Sunt mulţi vinovaţi, ancheta este în curs, se caută soluţii, însă acestea vin greu.

×
Subiecte în articol: tragedie club colectiv colectiv #colectiv