x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident în Maramureș. O mașină din coloana oficială a ambasadorului Chinei a fost lovită

Accident în Maramureș. O mașină din coloana oficială a ambasadorului Chinei a fost lovită

25 Oct 2019   •   13:22
Accident în Maramureș. O mașină din coloana oficială a ambasadorului Chinei a fost lovită

Una dintre maşinile aflate în coloana oficială a ambasadorului Chinei la București a suferit un accident uşor în localitatea Buciumi, pe DN 1C din judeţul Maramureş, după ce un şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.
Coloana oficială venea dinspre aeroportul internaţional Cluj-Napoca şi urma să ajungă în Baia Mare.

"Din primele verificări s-a constatat că şoferul unei autoutilitare, în vârstă de 43 de ani, din satul Buciumi, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, unde a acroşat două autoturisme care circulau din sens opus în coloana oficială. Şoferii implicaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în toate cazurile. Cercetările în acest caz continuă", a spus Florina Meteş.

Nici una dintre persoanele implicate în accident n-au fost rănite.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Maramureş, poliţiştii continuă cercetările, urmând ca în funcţie de cele constatate să dispună măsurile legale.

Ambasadorul RP Chineze la Bucureşti, doamna Jiang Yu, se află în judeţul Maramureş pentru a participa la o întâlnire cu mediul de afaceri în perspectiva unor viitoare angajamente, dar şi întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale şi deschiderea oficială a filialei judeţene a Camerei de Comerţ şi Industrie România-China.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident